Lucrările reputatului fotograf clujean Carol Pop de Szathmari, expuse la Cluj, săptămâna viitoare. La vernisaj vine şi ministrul Culturii

Lucrările reputatului fotograf clujean Carol Pop de Szathmari, expuse la Cluj, săptămâna viitoare. La vernisaj vine şi ministrul Culturii
Salon internaţional de fotografie, de săptămâna viitoare la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.

Este vorba de salonul „Bicentenar Carol Pop de Szathmári", care va fi vernisat săptămâna viitoare, joi, la ora 18.


„Este un eveniment aniversar deosebit", spune directorul Muzeului de Artă, Călin Stegerean.

Pictor şi fotograf, născut în Cluj-Napoca în data de 11 ianuarie 1812, Carol Pop de Szathmári  a călătorit intens în ţară şi străinătate. „A rămas în istoria artei româneşti drept unul dintre cei mai importanţi artişti documentarişti atât prin activitatea sa de pictor, dar mai ales prin cea de fotograf", adaugă Stegerean. Muzeul de Artă Cluj-Napoca deţine în patrimoniul său un număr de şase lucrări ale lui Carol Pop de Szathmári.

Salonul aniversar, organizat de către Asociaţia ArtImage din Cluj-Napoca în parteneriat cu Muzeul de Artă Cluj şi Casa de Cultură a Municipiului Cluj, sub înaltul patronaj al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică şi al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, va fi găzduit de către Muzeul de Artă din Cluj până în 30 ianuarie. La vernisaj vine şi ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Alin Tişe. Cu acest prilej vor fi înmânate cele 32 premii şi distincţii incluzând Marele Trofeu Carol Pop de Szathmári, 200, acordat de către Casa de Cultură a Municipiului Cluj-Napoca, şi Marele Trofeu ArtImage Cluj-Napoca, originale, realizate de către studentul arhitect Mihai Lupşe.

 

Comenteaza