S-a lansat programul "Oraşe europene" pentru candidații care nu au ajuns în finala competiției Capitală Europeană a Culturii 2021

S-a lansat programul
Ministerul Culturii (MC) a lansat programul "Orașe europene", un proiect dedicat localităţilor care au candidat în prima etapă a competiției pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în România - Alba Iulia, Arad, Bacău, Brăila, Brașov, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Suceava și Târgu-Mureș.

În acest context, reprezentanții municipalităților și ai asociațiilor care au gestionat proiectele de candidatură au fost invitați, săptămâna aceasta, la o discuție cu ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, și cu secretarul de stat Corina Șuteu pentru a defini împreună un program de susținere cât mai clar și mai adaptat nevoilor de dezvoltare culturală ale fiecărui oraș.

Programul "Orașe europene" se articulează în jurul a patru direcții propuse de Ministerul Culturii: acordarea patronajului acestuia pentru un proiect de dimensiune europeană care a făcut parte din programul de candidatură, inițierea unor programe de formare dedicate atât managerilor, cât și programatorilor culturali, elaborarea unei publicații dedicate orașelor candidate pentru a contura profilul și identitatea lor, revitalizarea în fiecare oraș a unui cinematograf de artă.

De asemenea, ministrul Vlad Alexandrescu a insistat pe importanța colaborării cu zona teatrului independent.

Reprezentanții municipalităților și-au arătat interesul pentru propunerile făcute și pentru un parteneriat pe termen lung cu Ministerul Culturii. În perioada următoare vor fi semnate protocoale de colaborare cu fiecare oraș în acest sens.

„Încercăm să ducem mai departe acest proiect. Credem că sunteți orașe europene, că sunteți altceva decât cei care nu au depus candidaturile. Vrem să vă sprijinim în tot ceea ce faceți, astfel încât acest parteneriat între sectorul cultural, administrația locală și organizaţii nonguvernamantale să poată continua în orașul dvs astfel încât să vă ajutăm să creați o identitate culturală a orașului. Este foarte important ca MC să sprijine această identitate.

E vorba de patrimoniu, cultura vie, teatre, cinematografe. Vă ajutăm să creați un brand al orașului și să asigurăm formarea unor specialiști în cultură. Vrem să legitimăm acest program "Orașe europene", astfel încât să îi dăm un contur național. Prezența celor 10 orașe în acest program asigură un contur exemplar orașului", a afirmat Alexandrescu.

Amintim, de asemenea, că în finala competiției pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în România s-au calificat municipiile Baia Mare, București, Cluj-Napoca și Timișoara. Câștigătorul va fi desemnat în toamna acestui an.

Citește și Cluj Capitală Culturală: Tudor Giurgiu intră în echipa executivă, Moroşanu renunţă la funcţia de director, buget dublu faţă de 2015 şi focus pe Someş

Capitală Culturală: Ministerul Culturii şi Comisia Europeană resping contestația formulată de Craiova, Iași, Brașov, Brăila și Târgu-Mureș

Comenteaza