Scriitorul Mihai Măniuţiu se întâlneşte cu clujenii

Scriitorul Mihai Măniuţiu se întâlneşte cu clujenii
Cunoscutul regizor Mihai Măniuţiu se va întâlni miercuri seră cu clujenii, de această dată în calitate de scriitor.

Întâlnirea va fi moderată de Ion Bogdan Lefter şi se va desfăşura de la ora 18 la librăria Cărtureşti din incinta complexului comercial din cartierul Gheorgheni. Invitatul special al evenimentului va fi Ada Milea.

Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale" din Bucuresti, în 1978, Mihai Măniuţiu este regizor, începând din acelaşi an, al Teatrului Naţional din Cluj, iar din 2010 este directorul instituţiei. A regizat peste 100 de spectacole, obţinând numeroase premii, în ţară şi străinătate.

A publicat totodată până acum 11 cărţi de literatură şi eseistică, potrivit prezentării furnizate de reprezentanţii librăriei Cărtureşti Cluj. În 2010 a început colaborarea cu editura bybliotek, care a publicat în acelaşi an un volum dedicat lui, semnat de Cristina Modreanu, intitulat „Mihai Măniuţiu. Spaţiul cameleonic". Ulterior la editura respectivă au apărut cinci volume ale sale, ce alcătuiesc o serie de autor.

 

Comenteaza