Simfoniile lui Johannes Brahms, pe scena Filarmonicii clujene

Simfoniile lui Johannes Brahms, pe scena Filarmonicii clujene
Filarmonica de Stat „Transilvania” îşi continuă "Luna Tinerilor Artişti" cu două concerte speciale, ce prezintă Integrala Simfoniilor de Johannes Brahms.

Cele patru lucrări semnate de cunoscutul pianist şi compozitor german vor fi interpretate de Orchestra Filarmonicii, sub bagheta tânărului dirijor Daniel Cohen, în două concerte simfonice succesive. Unul va avea loc în data de 30 ianuarie, iar celălalt în 6 februarie, ambele urmând să fie susţinute pe scena Colegiului Academic de la ora 19:00.

Ele sunt organizate în cadrul "Lunii Tinerilor Artişti" (Month of Young Musicians), primul proiect derulat de filarmonică în programul Cluj, Capitală Europeană a  Tineretului. Acesta propune tinerilor, şi nu numai, o alternativă de petrecere a timpului liber într-un mediu cultural vast şi o mai bună cunoaştere a ceea ce are de oferit Clujul în materie de evenimente muzicale.

Fost membru al programului Gustavo Dudamel Fellowship, Daniel Cohen a fost numit recent Kapellmeister la Deutsche Oper Berlin, unde va dirija, în stagiunea 2015-2016, reprezentaţii precum "Lucia di Lammermoor", "Bărbierul din Sevilla", "La Traviata", "Flautul Fermecat" şi "Don Giovanni".

Daniel Cohen a debutat alături de Canadian Opera Company cu o reprezentaţie a operei "La clemenza di Tito", în viziunea regizorală a lui Christopher Alden. Având o activitate bogată în Italia, Daniel Cohen a realizat în anul 2013 premiera italiană a dramei muzicale "Maria di Venosa" de Francesco D'Avalos la Festival della Valle d'Itria şi a deschis stagiunea din 2012 de la Teatro Lirico di Cagliari cu o nouă reprezentare a operei "Don Quijote" de Massenet.

Comenteaza