Violonista Sayaka Shoji, pe scena Filarmonicii din Cluj

Concertul face parte din seria Think outside the box, prin care publicul este invitat la discuții cu artiștii după eveniment.

Vineri, 23 martie, de la ora 19.00, pe scena Colegiul Academic, va urca violonista Sayaka Shoji, un superstar al scenei muzicale internaționale. Alături de Orchestra Filarmonicii de Stat ”Transilvania” sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, aceasta va interpreta pe un Stradivarius ”Récamier” din 1727 un program deosebit, dedicat centenarului celebrului compozitor Leonard Bernstein – ”Serenada” după ”Banchetul” lui Platon, o reinterpretare a minunatelor dialoguri despre iubire. Serenada după „Banchetul” lui Platon.

Concertul de vineri sărbătorește un alt fel de centenar – cel al nașterii unuia dintre cei mai mari creatori și interpreți ai secolului trecut – Leonard Bernstein. Un muzician complex și complet, mereu îndreptat spre aducerea muzicii și a secretelor din spatele cortinei cât mai aproape de public, un adevărat „influencer” care a format generații întregi de auditori.

De aceea, principala lucrare a serii și cea în jurul căreia s-a construit întregul program al serii este ”Serenada” lui Bernstein după ”Banchetul” lui Platon pentru vioară și orchestră. În ”Serenada” sa, poeticul și sensibilitatea se îmbină cu componenta ritmică plină de energie și exuberanță, urmărind îndeaproape dialogurile dedicate iubirii din „Banchetul” lui Platon. Iar cu un solist de talia lui Sayaka Shoji, această lucrare capătă valențe expresive cu o putere evocativă extraordinară.

În jurul lucrării lui Bernstein, care utilizează într-un mod inedit doar orchestra de coarde, harpa și instrumentele de percuție, prezentăm un program dedicat acestor instrumente.

În deschidere, una din cele mai emoționante lucrări minimaliste, „Cantus în memoria lui Benjamin Britten” de Arvo Pärt. Legătura cea mai puternică este tocmai centenarul, țara lui Pärt, Estonia, sărbătorind cu o lună înainte de concertul nostru 100 de ani de la unificare. Clopotul, a cărui simbolistică este evidentă, e și instrumentul care introduce ultima parte a ”Serenadei” lui Bernstein, dialogul dintre Socrate și Alcibiade. „Cantus“ este și un arc peste întreaga stagiune sub semnul Centenarului, care o sa fie închisă de monumentalul „Recviem de Război“ al lui Benjamin Britten, comemorând 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial.

Ultima lucrare, baletul „Carmen“ de Rodion Șcedrin, a fost realizat la inițiativa uneia din cele mai mari balerine din istorie, soția compozitorului, Maia Plisețkaia. Scris într-o perioadă în care muzica franceză era considerată „formalistă“, baletul a fost interzis imediat după premieră, doar intervențiile lui Dmitri Șostakovici reușind să convingă autoritățile să ridice interdicția lucrării. Lucrarea, cu toate că expune o tragedie, este plină de un umor extrem de rafinat realizat prin deconstrucția muzicii lui Bizet, dar și de „proteste“ sonore sesizate de autoritățile de la Moscova. Bernstein a fost un promotor al muzicii lui Șcedrin în Statele Unite, precum și Șcedrin al muzicii lui Bernstein în Uniunea Sovietică, făcând ca acest concert să fie un summum al conexiunilor interculturale și al simbiozei sincretice.

Gabriel Bebeșelea: ”Tema serii este, așadar, iubirea, iar liantul între cele trei lucrări este un instrument mai rar folosit în orchestră: clopotul. Dacă la Arvo Pärt simbolistica sa este evidentă, acesta e și instrumentul care introduce ultima parte a ”Serenadei” lui Bernstein, dialogul despre iubire dintre Socrate și Alcibiade. Ba mai mult, este instrumentul care deschide și închide baletul „Carmen“. Îmi dă mult de gândit asupra subtextului libertății de expresie din URSS-ul deceniului șase, faptul că la Șcedrin clopotul enunță doar prima propoziție a celebrei Habanere, aria care exprimă filosofia de viață a eroinei lui Prosper Merimee și Georges Bizet: L’amour est un oiseau rebelle.”

Povestea viorii pe care va cânta Sayaka Shoji

Antonio Stradivari este cunoscut ca lutierul care a fabricat cele mai bune viori care au existat vreodată. Chiar dacă nici după mai bine de trei secole secretul lor nu se cunoaşte cu certitudine, istoria fiecărui instrument în parte este la fel de fascinantă ca misterul care încă le învăluie sonoritatea inimitabilă.

Madame Juliette Récamier, portretizată Jacques-Louis David, în 1800, pe celebrul divan care a primit ulterior denumirea de ”recamier”, era o doamnă a Parisului, care patrona un salon frecventat de cei mai importanți artiști ai vremii (Franța imperială). O vioară Stradivarius din 1697 este documentată pe la 1800 că ar fi în posesia acestei doamne. Tot ea deținea una din 1727. Nu se știe cum au ajuns în mâinile ei, dar există date care susţin că înainte aparţinuseră lui Napoleon Bonaparte, cel care avea s-o exileze pe Récamier în 1809, nemulţumit de notorietatea ei şi de cercul antimonarhic în care aceasta se învârtea. În 1804, cele două viori au ajuns în posesia unui tânăr general din armata lui Napoleon, Contele Molitor, în familia căruia au rămas pe parcursul următorilor 70 de ani.

Urmărind drumul viorii din 1727, aceasta a intrat în 1917 în posesia lui Jean-Louis Courvoisier, moştenitor al celui care înfiinţase marca omonimă de coniac şi un mare colecţionar de viori Stradivarius. Mai apoi a fost preluată de un alt colecţionar, José de Ygartua, iar din 1925 a aparţinut celebrului violonist Micha Elman, idol al publicului de concert pentru mai bine de o jumătate de secol. După Elman, Sayaka Shoji este următoarea violonistă care cântă pe această vioară.