Video De la lupta cu cancerul la o misiune pentru alții. Bianca Barotti, fondatoarea Vertical Freedom: „Corpul, mintea și emoțiile trebuie vindecate împreună”

De la lupta cu cancerul la o misiune pentru alții. Bianca Barotti, fondatoarea Vertical Freedom: „Corpul, mintea și emoțiile trebuie vindecate împreună”

Bianca Barotti a vorbit la ZIUA LIVE despre Casa Vertical Freedom, spațiul pe care l-a creat la Cluj-Napoca, unde medicina clasică este completată de terapii pentru minte, corp și echilibru emoțional și despre modul în care terapiile integrative pot face diferența în viața unui om aflat în tratament oncologic.

Povestea Fundației Vertical Freedom începe dintr-o experiență personală dureroasă și s-a transformat, în doar doi ani, într-un adevărat centru de sprijin pentru pacienții oncologici și familiile lor.

„Am înființat fundația Vertical Freedom în urma unei provocări personale. Am trecut chiar eu prin cancer la sân și, din această provocare, am învățat niște lecții. Din ce am învățat eu mi-am dorit să dau mai departe oamenilor care trec prin cancer și familiilor lor - pentru că sprijinul este și pentru ei - dar fundația nu este numai atât, este mult mai mult, încercăm să mergem pe mai multe planuri, dar aceasta este misiunea principală”, a spus Bianca Barotti, la Ziua Live.

Casa Vertical Freedom s-a născut, așadar, din lupta cu cancerul, o luptă pe care Bianca Barotti a câștigat-o, dar o duce mai departe pentru a-i ajuta pe cei aflați la nevoie să lupte la rândul lor și să nu își ducă singuri bătălia.

„Mi-am dat seama că este nevoie de mai mult pentru pacienți, așa cum a fost nevoie și pentru mine. Pe lângă tratamentele clasice de care am avut parte am avut nevoie și de sprijin. Pe lângă familie, care a fost alături de mine, și le mulțumesc pe această cale, am avut nevoie de ghidaj psihologic pentru a rămâne cât mai echilibrată. Și mi-am dorit eu să merg mai departe, să caut diferite terapii care să îmi susțină și corpul pentru a avea o calitate a vieții mult mai bună”, a explicat fondatoarea Vertical Freedom.

În spatele fiecărui zâmbet de speranță și al fiecărei victorii împotriva cancerului se află oameni ca tine, care aleg să fie Binele în lume. Intră pe https://verticalfreedom.org/fii-tu-binele/ și află cum poți ajuta. Indiferent de suma pe care alegi să o oferi, Binele tău contează!

Simbolul păsării colibri și lecția rezilienței

Logo-ul fundației este un colibri, o alegere deloc întâmplătoare. Bianca Barotti spune că această pasăre aparent fragilă este, în realitate, un simbol al forței și rezilienței.

„Este o pasăre micuță, pare fragilă, dar este foarte puternică. Este un simbol al rezilienței. Pe lângă frumusețea ei, pe care am legat-o cumva și de frumusețea vieții, această pasăre poate duce mult și cred că și noi oamenii, chiar dacă trecem printr-o provocare grea cum este această boală, putem oricând să ne găsim speranța și să ne revenim”, a explicat ea.

Inspirația a venit într-o galerie de artă, unde a văzut un tablou semnat de Adrian Iliescu, care purta chiar numele „Vertical Freedom”.

Casa Vertical Freedom, o abordare integrativă: corp, minte și emoții

La baza conceptului stă ideea că tratamentul medical clasic trebuie completat cu sprijin emoțional și terapii care să ajute pacientul să își păstreze echilibrul în timpul chimioterapiei sau radioterapiei.

„Medicina clasică tratează corpul și face asta foarte bine. Noi nu promovăm excluderea tratamentelor clasice, ci complementaritatea. Prin terapiile care le avem, vrem să ajutăm omul să susțină toate tratamentele care sunt destul de toxice și care îți dau o stare care nu e tocmai plăcută. Este o abordare integrativă care se referă la tratarea omului ca un întreg: corp, minte și suflet”, a explicat fondatoarea fundației.

În prezent, la Casa Vertical Freedom activează o echipă formată din 14 specialiști – psihologi, psihoterapeuți, nutriționiști și terapeuți specializați în terapii complementare.

Printre serviciile oferite se numără: oncopsihologie și psihoterapie, nutriție oncologică și medicină funcțională, Reiki, Seiki, Bowen, sound healing cu boluri tibetane și gonguri, tehnici de respirație Wim Hof, terapii pentru reducerea stresului și reglarea sistemului nervos.

Casa Vertical Freedom este un spațiu unic, dedicat tuturor celor care își doresc echilibru, bunăstare și o reconectare profundă cu sine.

Sediul fundației, care deocamdată funcționează pe strada Traian Moșoiu 41, e conceput ca un spațiu intim și primitor, gândit să ofere confort emoțional celor care îi trec pragul.

„Centrul este o casă și am ținut neapărat să fie în felul acesta. Avem un living în care poți să îți iei o carte și să citești, să bei un ceai. Nu trebuie să vii doar pentru terapii. Poți să vii pur și simplu să stai la povești cu noi”, a povestit fondatoarea.

În luna iunie, fundația se va muta într-un spațiu mai mare, cu grădină și dotări noi: „Va fi o locație mai mare, mai frumoasă, cu grădină. Aducem și anumite aparate care ajută foarte mult partea de somn, detoxifiere și inflamație”.

„Cercul Binelui”, programul prin care comunitatea îi ajută pe cei vulnerabili

Unul dintre cele mai importante proiecte ale fundației este programul „Cercul Binelui”, prin care persoanele care își permit contribuie financiar pentru ca pacienții vulnerabili să beneficieze gratuit de terapii.

„L-am creat pentru a aduce solidaritate între oameni și pentru a crea comunitate. Cei care nu își permit beneficiază gratuit de toate serviciile noastre, iar cei care pot vin la terapii, la ateliere sau conferințe și, prin donația lor, îi sprijină pe ceilalți”, explică fondatoarea.

În acest moment, peste 100 de persoane beneficiază de terapiile oferite de fundație.

Costurile sunt însă ridicate. Pentru un protocol complet de aproximativ zece ședințe, care include consiliere psihologică, nutriție și terapii complementare, cheltuielile ajung la aproximativ 3.000 de euro pentru un pacient.

Campania „Fir cu Fir”: aparatul care poate preveni pierderea părului în chimioterapie

Una dintre cele mai recente campanii ale fundației a fost „Fir cu Fir. Nu pierzi cine ești”, prin care au fost strânși 50.000 de euro pentru un sistem de răcire a scalpului destinat pacientelor care fac chimioterapie. Sistemul DigniCap Delta va fi folosit în colaborare cu Institutul Oncologic din Cluj-Napoca. 

„Am reușit să strângem 50.000 de euro. Am avut oameni care ne-au ajutat. A fost o parte destul de consistentă care s-a strâns în urma galei care o avem, anual, în luna octombrie, dar  avem și prieteni, ca să zic așa, care au făcut evenimente recurente, niște cine, care au strâns aceste fonduri. Într-un final, chiar persoana care ne-a ajutat cu organizarea și-a donat ziua de naștere și am reușit să întregim suma. Campania aceasta va continua, va trebui să tot strângem fonduri pentru a acoperi kit-urile. Aparatul va rămâne în custodia spitalului, dar chiturile trebuie în continuare cumpărate”, a precizat fondatoarea Vertical Freedom.

Aparatul poate reduce pierderea părului cu până la 70%: „În momentul când te vezi fără păr, feminitatea și starea ta de bine scad foarte mult. Pentru a putea duce tratamentul și pentru a avea forța și demnitatea să mergi mai departe”.

Prevenție, educație emoțională și planuri de viitor

Vertical Freedom își propune să dezvolte tot mai mult partea de prevenție și educație pentru sănătate, inclusiv în rândul adolescenților.

„Misiunea noastră principală este ajutorul oamenilor care trec prin boală, dar pe lângă asta ne dorim să mergem pe partea de prevenție, pentru că adevărul este că e mult mai bine să previi. Și viața te pune 'pe pauză' dacă tu nu ești atent la viața ta”, e de părere Bianca Barotti.

Aceasta a anunțat că fundația va participa la Health Fest, eveniment organizat în Parcul Central din Cluj-Napoca între 26 și 29 iunie, unde va avea un spațiu dedicat relaxării, educației emoționale și longevității.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .