Tinerii antreprenori pot depune din 10 martie cereri pentru granturi de până la 10.000 euro

Tinerii antreprenori pot depune din 10 martie cereri pentru granturi de până la 10.000 euro
Tinerii întreprinzători vor putea depune din 10 martie cereri pentru finanţare nerambursabilă de până la 10.000 de euro, dată la care Departamentul pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism deschide şi înscrierea pentru programul de susţinere a femeilor manager din firmele mici şi mijlocii.

Debutanţii în afaceri, cu vârsta de până la 35 de ani, pot să depună online cererile începând cu data de 10 martie, ora 10.00, până la epuizarea bugetului, în valoare da 21 milioane de lei, potrivit datelor publicate de Departamentul pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism.

Tinerii vor beneficia prin intermediul programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro echivalentul în lei, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care face dovada surselor de cofinanţare.

De asemenea, Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii va garanta pentru creditele contractate de firmele înfiinţate de tineri în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, cu până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro, echivalentul în lei.

Mai mult, beneficiarii programului vor fi scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 (patru) salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată.

Tot la 10 martie va fi deschisă înscrierea online pentru programul pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM-urilor. Înscrierile se pot face până pe 16 martie, ora 20:00.

Programul finanţează implementarea celor mai bune planuri de afaceri depuse de femeile antreprenor, valoarea alocaţiei financiare nerambursabile fiind de maxim 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA) şi nu poate depăşi suma de 41.500 lei/beneficiar. Bugetul programului pentru anul 2014 este de 500.000 lei şi se estimează acordarea de ajutor unui număr de minimum 12 beneficiari.

O săptămână mai târziu, la 17 martie, este programată deschiderea înscrierilor pentru programul Start, care are în vedere facilitarea accesului la finanţare a tinerilor întreprinzători. În cadrul acestui program cererile pot fi depuse până pe 26 martie, ora 20:00. Bugetul alocat programului pentru anul bugetar 2014 este de 13 milioane de lei, iar prin implementarea acestuia se estimează acordarea de finanţare nerambursabilă unui număr de minim 130 de beneficiari.

Prin Programul Start se finanţează implementarea planurilor de afaceri, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, prin acordarea de finanţări nerambursabile de maximum 80% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 100.000 lei/beneficiar. Întreprinzătorii trebuie să contribuie cu restul banilor din surse proprii.

Întreprinzătorii mici şi mijlocii care vor să obţină finanţare pentru dezvoltarea şi modernizarea activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă vor putea depune cererile în perioada 24 aprilie - 3 mai. Bugetul alocat programului este de 18 milioane de lei şi va fi utilizat pentru acordarea de alocaţii financiare neramursabile pentru minim 225 beneficiari.

Beneficiarii eligibili primesc finanţări nerambursabile de maximum 80% pentru microîntreprinderi , 70% pentru întreprinderi mici şi 60% pentru întreprinderi mijlocii din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA). Valoarea maximă a grantului nu poate depăşi 80.000 lei pentru fiecare beneficiar.

Etichete
Comenteaza