17.000 de CV-uri distribuite într-o lună din Ardeal şi Banat; 10% vin din Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 19 Apr 2012, 18:35
- Economie
- Ascultă știrea

Ardelenii şi bănăţenii au optat în proporţie de 89,00 % pentru lucrul în ţări europene, iar preferința lor pentru pentru ofertele de muncă din Franța a crescut, în această perioadă, cu 50 %. Au fost interesaţi şi de ofertele de angajare venite din Orientul Mijlociu, Asia, de pe continentul american sau de pe vasele de croazieră. Conform bazei de date Tjobs.ro, 17.491 de CV-uri au fost trimise folosind platforma de recrutare online Tjobs.ro în perioada 29 februarie - 28 martie, în scădere cu 17% faţă de luna februarie. "Această scădere este determinată de doi factori: sărbătorile pascale și încheierea sezonului de recrutări pentru joburile sezoniere. Aplicările online au vizat munca în 46 de departamente şi în 43 de ţări, majoritatea europene", arată tjobs.ro.
Cei mai mulţi muncitori români emigranţi au provenit din Timiș (13,58 %), respectiv din Brașov (11,33 %), urmaţi apoi de cei din: Cluj, Mureş, Hunedoara, Sibiu, Bihor, Arad, Caraş-Severin, Maramureş, Alba, Bistriţa Năsăud, Harghita, Satu-Mare, Covasna și Sălaj.