300 de şomeri clujeni, angajaţi în 10 zile prin call center

300 de şomeri clujeni, angajaţi în 10 zile prin call center
Nu mai puţin de 300 de şomeri clujeni au fost angajaţi în doar zece zile, după implementarea sistemului de call-center pentru şomerii indemnizaţi, a declarat astăzi directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don.

"Call center-ul funcţionează de zece zile şi deja au fost angajate 300 de persoane. Sunt oameni care deja vor ca acest call center să nu mai funcţioneze, am primit solicitări în acest sens de la primării din judeţ, care nu vor să angajeze şomerii pe care-i trimitem", spune Don. Acesta adaugă că şi de cealaltă parte, a şomerilor indemnizaţi, au început să apară problemele: unii dinrte cei care se află în evidenţa AJOFM şi întrunesc cerinţele pentru joburile vacante şi-au închis telefoanele pentru ca funcţionarii agenţiei să nu-i mai poată contacta. În acest caz şomeri riscă să-şi piardă indemnizaţia de şomaj, spune Don. "Le trimitem SMS-uri, pe care le primesc când deschid telefoanele, şi-i înştiinţăm că dacă nu răspund solicitării îşi pierd indemnizaţia", a explicat Don.

Un număr de 10.000 de telefoane mobile şi cartele preplătite urmează să fie distribuite şomerilor din Cluj şi Alba până la sfârşitul acestui an. O primă tranşă de 1.000 de aparate şi cartele vor fi livrate în această lună, a mai spus directorul AJOFM Cluj.

Comenteaza