Administratorul The Office Cluj: birourile, ocupate maxim pe sfert

Administratorul The Office Cluj: birourile, ocupate maxim pe sfert

După starea de urgenţă, gradul real de ocupare din birouri era între 5 şi 25%, în funcţie de chiriaş, conform companiei Colliers, administratorul complexului The Office Cluj.

Proprietarii de birouri au plătit până la 20.000 de euro pentru dezinfectări în 2020, iar chiriaşii nu au intrat cu datorii în 2021, conform Colliers. „După starea de urgenţă gradul real de ocupare din birouri era între 5 şi 25%, în funcţie de chiriaş“, spune Ştefania Baldovinescu, Senior Partner & Head of Real Estate Management Services, potrivit ZF

Din portofoliul clădirilor cu property management al Colliers, peste 90% dintre chiriaşi au plătit la timp chiria în 2020 şi nu există chiriaşi care să fi intrat în 2021 cu datorii mai vechi. Portofoliul este alcătuit din 350 de chiriaşi pen­tru 530.000 mp de birouri, din care 345.000 mp în Bucureşti şi 187.000 mp în centre regionale precum Braşov, Cluj, Timişoara şi Arad.

„În cazul clădirilor mici discutăm de costuri suplimentare de 4.000-8.000 de euro, iar în cazul celor mari, de 10.000–20.000 de euro. Pe de altă parte, costu­rile totale de mentenanţă nu au crescut însă în 2020 deoarece prezenţa redusă la birou a însemnat o tăiere a cheltuielilor de cură­ţenie. După starea de urgenţă gradul real de ocupare din birouri era între 5 şi 25%, în funcţie de chiriaş“, a spus Baldovinescu.

Colliers International administrează 550.000 mp de spații industriale și de office, printre care proiectele de birouri Equilibrium, Business Garden Bucharest, The Office Cluj, The Bridge, Hermes Business Campus, Ștefan cel Mare Building, Art Business Center, portofoliile Adam America și Smartown Group, Allianz Office Building Brașov, Vox Technology Park Timișoara.

Comenteaza