Autostrada Suplacu de Barcău - Borş trebuie să fie gata în doi ani

Autostrada Suplacu de Barcău - Borş trebuie să fie gata în doi ani
Documentația pentru proiectarea și execuția celor 60 km ai tronsonului Suplacu de Barcău – Borș a fost transmisă spre Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), în vederea publicării.

Proiectul este format din trei loturi: Suplacu de Barcău - Chiribiș (26 km), Chiribiș - Biharia (29 de km) și Biharia - Borș (5 km). Cu o valoare însumată de 215 milioane de euro, fără taxa pe valoarea adăugată, contractul urmează să prevadă o perioadă de proiectare de şase luni și o perioadă de 18 de luni pentru construcție.

Perioada de garanție a lucrărilor, prevăzută în documentație, este cuprinsă între 5 și 10 ani, în funcție de opțiunea ofertanților. Pentru acest proiect, prevăzut în Master Planul General de Transport, ofertele trebuie depuse într-un interval de trei luni din momentul publicării.  
 
"Contractul pentru segmentul Suplacu de Barcău- Borș va conține o serie de condiții stricte printre care eliminarea posibilității judecării litigiilor la Curtea de Arbitraj de la Paris, eliberarea autorizației de construcție doar după avizarea proiectului tehnic, precum și stabilirea clară a nivelului sancțiunilor aplicate antreprenorului, în cazul în care acesta nu respectă termenele și calitatea lucrărilor", conform conducerii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Statul şi-a recuperat banii de la UniCredit

Constructorul care a lucrat pe tronsonul Suplacu de Barcău - Borş după ce Bechtel a abandonat şantierul a pierdut şi el contractul, dar şi banii încasaţi ca avans. Ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, a anunţat că toți banii încasați de asocierea Corsan - Corvian Construccion - Consinit - Road Consulting & Design Solution - Via Design au fost recuperați de la UniCredit Bank, în baza scrisorii de garanție depuse de constructor.
 
În 3 ianuarie, UniCredit a virat în contul CNAIR 60 de milioane de lei, iar în 21 martie, încă 2,3 milioane, penalități de întârziere, aferente "avansului acordat și nejustificat". Lucrările pentru construcția acestui tronson au fost realizate, în proporție de peste 50%, de Bechtel. Şantierul a fost abandonat după ce, în 2013, Ministerul Transporturilor a reziliat contractul cu americanii. După ce lucrările s-au degradat în fiecare an, asocierea firmelor spaniole şi româneşti a câștigat contractul pentru finalizarea tronsonului.

Patru contracte reziliate pe A3

Segmentul Suplacu de Barcău – Borș face parte din Autostrada Transilvania și urmează să asigure legătura dintre Vestul României și Ungaria, prin Vama Borș. Este al patrulea contract de lucrări în cadrul Autostrăzii Transilvania pe care Ministerul Transporturilor îl reziliază în ultimii patru ani.

Acestea au fost Brașov - Borș, constructor Bechtel, (2013), Târgu-Mureș - Ungheni, constructori Lemacons, Vega & Arcada (2016), Suplacu de Barcău - Borș, constructor Corsan & Consinit (2016), Nădășelu – Mihăiești, constructori ICM SpA, Viaponte (2017).

Proiectul autostrăzii Braşov - Borş a început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu compania americană Bechtel, ce trebuia executat până în 2012. Contractul a suferit multe modificări, fiind reziliat în 2013. Pentru 12,5% din autostradă statul a plătit Bechtel 1,2 miliarde de euro.
 
Ulterior s-au dat noi termene de finalizare, ultimul estimat fiind 2020. Din șoseaua Brașov - Borș, de 433 km, sunt finalizați 52 km, pe tronsonul Câmpia Turzii - Gilău, construit de Bechtel. În prezent se află în lucru sau în pregătire tronsoanele Gilău - Nădăşelu, Târgu-Mureş - Ogra - Câmpia Turzii, Suplacu de Barcău - Borş.

Comenteaza