Autovehiculele domină finanţările în leasing la Banca Transilvania

Autovehiculele domină finanţările în leasing la Banca Transilvania
Profitul net al BT Leasing (BTL) Cluj, companie a grupului financiar Banca Transilvania, este în creştere cu 33% în primele nouă luni ale anului față de decembrie 2016, ajungând la 15,4 milioane de lei.

„Focusul nostru în acest an a fost dezvoltarea rețelei prin care oferim produsele de leasing, care constă în cross-sellingul cu Banca Transilvania și în parteneriatele cu dealerii autorizați de autovehicule și echipamente. Faptul că oferta BTL poate fi accesată direct în sucursalele şi agențiile BT, precum şi în showroom-urile dealerilor auto dublează volumele de business”, afirmă Ionuț Morar, director general al BTL. 
 
Societatea a atras în acest an noi segmente de clienți, a relansat produsul de leasing pentru persoanele fizice şi a dezvoltat produse rapide de finanțare pentru valori de până la 40.000 de euro, care pot fi accesate inclusiv de start-up-uri.
 
Profitul net a ajuns la 15,4 milioane de lei în septembrie, activele, la 700 de milioane, iar totalul finanțărilor în leasing, la 425 de milioane. Motorul de creştere BTL a fost leasingul de autovehicule, care reprezintă 75% din totalul finanțărilor.

Comenteaza