Banca Transilvania: ritmul creşterii economice va scădea

Banca Transilvania: ritmul creşterii economice va scădea
Dinamica anuală a produsului intern brut (PIB) se va tempera pe termen mediu în România: 4,3% în 2017, 3,9% în 2018 şi 3,2% în 2019, conform scenariului macroeconometric central estimat de Banca Transilvania (BT).

„Vom revizui acest scenariu în martie, după încorporarea primelor estimări privind evoluţia componentelor PIB din 2016”, menţionează Andrei Rădulescu, economist senior la BT. Institutul Naţional de Statistică (INS) a comunicat primele estimări (“semnal”) privind evoluţia PIB pe 2016. Dinamica economiei interne a accelerat la 4,8% anul trecut, cel mai bun ritm din 2008.
 
Statisticile indică creşterea PIB al României pentru al şaselea trimestru consecutiv în T IV 2016, cu o dinamică trimestrială în accelerare la 1,3%. INS a revizuit ritmul trimestrial al economiei din T I  (de la 1,5% la 1,3%) şi din T III (de la 0.6% la 0,5%). În dinamica an/an economia internă a accelerat de la 4,3% în T III la 4,7% în T IV 2016. 
 
Anul trecut PIB a consemnat un avans de 4,8%, cea mai bună dinamică din 2008. INS va comunica primele estimări cu privire la evoluţia componentelor PIB din T4 2016 pe 7 martie. Din analiza evoluţiei indicatorilor comunicaţi lunar de INS, rezultă că accelerarea economiei în 2016 a fost determinată de evoluţia cererii interne.
 
Investiţiile productive (motorul economiei) au crescut în 2016 (pentru al treilea an), însă dinamica s-a temperat, pe fondul acumulării de provocări din sfera politicii economice externe şi interne, dar şi de aşteptarea măsurilor intrate în vigoare de la 1 ianuarie 2017 (eliminarea taxei pe construcţii speciale şi a accizei suplimentare la carburanţi, concomitent cu reducerea cotei generale a taxei pe valoarea adăugată, de la 20 la 19%). 
 
Temperarea investiţiilor în 2016 este reflectată de deteriorarea dinamicii producţiei industriale (ritm de 1,7%, cel mai redus din 2009) şi declinul sectorului de construcţii (cu 4,8%, cea mai slabă evoluţie din 2014).

Consumul privat (principala componentă a PIB) a accelerat, pe fondul majorării venitului real disponibil al populaţiei (date fiind reducerea cotelor TVA, creşterea salariilor, scăderea ratei şomajului), relansării creditării (evoluţie influenţată de declinul costurilor de finanţare) şi fiscalizării mai active a economiei. 
 
Accelerarea consumului privat este confirmată de dinamică volumului vânzărilor din comerţul cu amănuntul (creştere cu 13,5% an/an în 2016, cea mai bună evoluţie din 2008). „Se observă o ameliorare a contribuţiei exportului net la dinamica anuală a PIB pe finalul anului 2016. Această evoluţie a fost influenţată de redinamizarea exporturilor, susţinută de climatul pozitiv din Zona Euro şi de deprecierea leului”, consemnează raportul BT.

Comenteaza