Video Calea ferată Cluj – Oradea. 7 kilometri de linie nouă, redeschiși circulației pe lotul către Ungaria

Calea ferată Cluj – Oradea. 7 kilometri de linie nouă, redeschiși circulației pe lotul către Ungaria
| Foto: CFR Infrastructura - Facebook

CFR Infrastructură a dat în circulație, la sfârșitul săptămânii, 7 kilometri de cale ferată nou-construită pe LOTUL 4 ALEȘD - FRONTIERĂ (PNRR). 

Lotul este parte a proiectului de reabilitare a liniei CF Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor - Frontieră, finanțat din fonduri PNRR.

Pe linia nou-construită a circulat și primul tren de marfă de la Episcopia Bihor la Biharkeresztes. 

Lucrări finalizate pe LOTUL 4 ALEȘD – FRONTIERĂ, de la km 0+660.74 la km.7+088.32 pentru redeschiderea circulației:

  • terasamente și suprastructura căii în stația Episcopia Bihor de la km 0+660 la km 1+190 și între Episcopia Bihor și Frontiera cu Ungaria de la km 1+190 la km 7+088.32
  • montare stâlpi LC și ancore de la km 1+224 – 7+083
  • montare cabluri de semnalizare de la km 1+190 la km 3+822 și de la km 5+265 la km 6+100
  • realizarea a 13 subtraversări
  • construirea a 2 podețe

Viteze maxime de circulație după finalizare:

  • 160km/h pentru trenurile de călători
  • 120km/h pentru trenurile de marfă

Viteza actuală de circulație pe linia nouă:

  • 50 km/h până la finalizarea tuturor lucrărilor

Date contractuale:

  • Contract semnat în decembrie 2022
  • Perioada de execuție: 6 luni proiectare și 36 luni execuție
  • Valoare: 2.416.850.365,99 RON (fără TVA)
  • Antreprenor: Asocierea Webuild SPA-Impresa Pizzarotti & C SPA-Salcef SPA Cluj Napoca-Episcopia Bihor Lot 4
  • Finanțare: PNRR

Comenteaza