Ce pretenții de birouri au firmele mici. Clujul iese în față cu tranzacțiile mari

Ce pretenții de birouri au firmele mici. Clujul iese în față cu tranzacțiile mari

50% din totalul spațiilor de birouri tranzacționate în primele nouă luni pe plan local au fost proiecte între 300 și 1.000 mp, arată datele agenției de consultanță imobiliară 24 Real, specializată în servicii de închirieri pentru suprafețe mici.

În primele nouă luni la nivel național s-au tranzacționat 300.000 mp, iar până la finalul lui 2019 se estimează că volumul de tranzacții va depăși 400.000 mp.

„Toate solicitările pentru spații de birouri sunt cereri pentru afaceri în dezvoltare, iar companiile caută suprafețe mai mari în special datorită extinderii echipelor. Vorbim atât despre start-up-uri, cât și despre companii străine care intră pe plan local. Chiriașii de dimensiune medie caută clădiri de clasă superioară ușor accesibile, dar și flexibilitate în ceea ce privește modificarea suprafețelor închiriate în intervalul perioadei medii de închiriere, de 3-4 ani.

Întrucât apar modificări importante ale business-ului de la un an la altul, acestea se uită cu atenție la posibilitățile viitoare de extindere în clădirile în care se mută. O altă caracteristică a pieței proiectelor de sub 500 mp este reprezentată de locație, clienții căutând spații de lucru în zone cât mai centrale și apropriate de principalele mijloace de transport în comun”, spune Constantin Căpraru, managing partner al 24 Real.

Nevoia unui spațiu de lucru mai mare, optimizarea locației, o imagine mai bună a companiei prin poziționare și accesibilitate, precum și dotări mai noi pentru angajați sunt principalele motive pentru care companiile mici și mijlocii apelează la relocarea birourilor.

„IMM-urile sunt nevoite să își reloce spațiul pentru birouri, în medie, o dată la circa doi ani și jumătate. Există o recurență a mutărilor deoarece apar tot timpul nevoi lucrative, reprezentate fie prin necesitatea unui spațiu mai generos, mai modern sau cu o locație centrală ori aflată în proximitatea unor puncte de interes, cum ar fi accesul la metrou sau o parcare subterană cu mai multe locuri.

Pentru un IMM, spațiul de lucru este al doilea ca importanță după angajați, iar costul de închiriere este unul foarte important, putând ajunge până la 10-12% din cifra de afaceri, iar importanța sa și a modului în care este desfășurată activitatea îl face mai atractiv pentru angajați și pentru retenția acestora, resursa umană fiind cel mai important factor în ecuația unui business”, a adăugat Constantin Căpraru.

Un alt element cheie de care țin cont tot mai mulți chiriași este legat de noile livrări de birouri clasă superioară din ultimii ani, de calitatea construcției și a dotărilor de ultimă generație.

„Ne așteptăm ca de anul viitor să se pună o presiune suplimentară în procesul de negociere pe clădirile mai vechi, astfel încât clienții vor avea tendința de a-și reloca activitatea în clădirile noi, cu prețuri similare sau să negocieze mai mult chiriile în clădirile în care se află. Avantajele noilor clădiri vor crea așteptări mai mari din partea clienților, care vor dori să beneficieze, în aceeași plajă de costuri, de dotări de ultimă generație ale spațiului de lucru”.

Starea de bine, atu pentru racolarea IT-iștilor

Investitorii imobiliari în sectorul office au realizat tranzacții de 164 de milioane de euro în Cluj-Napoca în primele trei trimestre ale anului, echivalentul a 95% din valoarea investițiilor pe piața spațiilor de birouri în București, conform companiei de consultanță CBRE. Clujul a atras cea mai mare pondere dintre toate orașele regionale: 164 milioane de euro au fost investiți în primele trei trimestre. În Cluj cei mai mari beneficiari ai pieței de birouri locale sunt tocmai companiile din acest sectorul IT&C, care vor un spațiu de lucru modern, construit și amenajat pe principii de starea de bine, tehnologie și flexibilitate.

Se vând marile clădiri ale Clujului

Preluarea de către frații Adrian și Dragoș Pavăl a The Office, estimată la 130 de milioane de euro, este între primele cinci tranzacții efectuate în România în acest an. Tranzacția dintre Mulberry - NEPI și Dedeman a complexului de 61.000 mp a stabilit un reper important în orașele secundare, conform JLL România. White Star Real Estate a preluat Liberty Technology Park de la Fribourg Development, deținută de fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza, cu 40 de milioane de euro. Cu un an înainte, oamenii de afaceri Horia Ciorcilă și Dorel Goia vindeau clădirea Maestro către First Property Group, cu 9 milioane de euro.

Comenteaza