Cele mai scumpe zone rezidențiale din România. Kiseleff București vs centrul Clujului

Cele mai scumpe zone rezidențiale din România. Kiseleff București vs centrul Clujului

Apartamentele din zona centrală a municipiului Cluj-Napoca au prețuri de vânzare cu 600 euro/mp mai mici decât cele situate în zona Kiseleff - Aviatorilor din capitală.

Directorul general al agenției Blitz Imobiliare, Cătălin Prisconiță, a schițat harta celor mai scumpe zone imobiliare din ţară. Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov domină piaţa cu preţuri cuprinse între aproape 3.000 şi 1.700 euro/mp, conform ZF.

Vedeta pieţei imobiliare din România rămâne capitala, unde preţul pe metru pătrat se apropie de pragul de 3.000 de euro. În clasamentul celor mai scumpe oraşe şi zone din ţară au mai intrat Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşovul, unde preţul pe metru pătrat variază între 1.700 şi 2.200 de euro.

„Bucureştiul este campionul, cu zona Kiseleff - Aviatorilor, unde discutăm de peste 2.800 euro/mp, şi Herăstrău, cu 2.730 euro/mp. La Cluj, zona centrală ţine ritmul cu un preţ maxim de 2.200 euro/mp. Zona ultracentrală a Timişoarei ajunge la 1.750 euro/mp, Braşovul iarăşi stă bine, la poalele Tâmpei, în Dâmbul Poienii, preţul fiind de 1.700 de euro”, a declarat Cătălin Priscorniţă.

Comenteaza