Charterul de Rodos va fi reluat la Cluj

Charterul de Rodos va fi reluat la Cluj
Insula Rodos era vizitată înainte de pandemie de 1 milion de turiști pe an

Avioanele spre insula grecească Rodos vor zbura din nou de la Cluj-Napoca în acest sezon turistic, după sistarea lor anul trecut, la apariția pandemiei, a anunțat touroperatorul Cocktail Holidays.

Estimările agenției vizează un volum dublu de vânzări față de 2020, odată cu campania de vaccinare anticoronavirus. Noul sezonul estival va începe cu operarea curselor charter consacrate spre destinații din Grecia și Turcia, însă dacă se vor redeschide Spania și Cipru, turoperatorul va relua și zborurile către aceste două țări.

Anul trecut a adus multe provocări în turismul extern, restricțiile de călătorie impuse la nivel global soldându-se cu amânări și anulări ale pachetelor turistice achiziționate anterior pandemiei. „În 2020, în sezonul estival, am avut chartere cu încărcare bună pe Grecia, apoi, când s-au deschis granițele, și pe Turcia. În final de an, au mers foarte bine charterele de Egipt, mult mai bine decât în anii precedenți.

După aproape un an de stat acasă, turiștii au preferat să rezerve și să meargă în vacanță în sezonul de iarnă. Am observat un trend ascendent al călătoriilor și în ianuarie, spre deosebire de alți ani, când vedeam asta abia din martie”, a declarat Dan Goicea, CEO Coktail Holidays.

În acest context, 2021 nu va avea multe noutăți, destinațiile estivale operate tradițional (Grecia, Turcia și Egipt) fiind prezente. Din Cluj va fi reluat charterul către Rodos (Grecia), suspendat în sezonul estival 2020, și a fost introdus un zbor charter nou, din Craiova, către stațiunea Sharm El Sheikh (Egipt).

„Destinațiile de bază sunt cele mediu-curier către Grecia, Turcia și Egipt. Operarea pe Egipt e săptămânală, până în octombrie, din București, Cluj și Craiova. Gradul de ocupare a hotelurilor nu depășește 50% din capacitate.

Dacă se vor ridica restricțiile de călătorie, vom relua și charterele către Spania și Cipru, închise în 2020. Sperăm să avem un sezon estival cât mai aproape de normal, ținând cont că a început și campania de vaccinare, iar turiștii s-au obișnuit cu ideea de a călători pe timp de pandemie“, afirmă Goicea.

Totuși, a scăzut interesul turiștilor față de produse căutate foarte mult timp. „Piața turistică a redevenit una last minute, iar turiștii vor să achite cât mai târziu; nu își mai rezervă vacanțele din timp, așa cum o făceau înainte”, remarcă managerul agenției.

Insulă cu 1 milion de turiști pe an

Rodos este cea mai estică insulă dintre insulele grupului Dodecaneze, în Marea Egee. A patra insulă a Greciei este situată mai aproape de țărmul turcesc. Capitala este înscrisă în patrimoniul UNESCO, fiind compusă din trei orașe: modern, antic și medieval. Insula este înconjurată de plaje splendide, echipate pentru relaxare și sport. În fiecare an, era vizitată de 1 milion de turiști. Printre atracții se numără Plaja Elli, Valea Fluturilor, Portul Mandraki, Colina lui Monte Smith, Palatul Cavalerilor Sfântului Ioan.

Comenteaza