Chatboții invadează Clujul. Cum se pregătesc companiile

Chatboții invadează Clujul. Cum se pregătesc companiile
Experții în outsourcing au dezbătut impactul inteligenței artificiale asupra companiilor

Companiile din Cluj apelează tot mai mult la roboți de comunicare pentru a-și face activitatea mai eficientă și a-și reduce costurile. Chatboții sunt atât de perfecționați încât de-abia mai pot fi deosebiți de operatorul uman.

“Chatboții pot efectua sarcini variate: să răspundă la întrebări, să trimită alerte, să distribuie rapoarte, să urmărească executarea unor operațiuni, să completeze anumite formulare. Chiar pot să se devină mai informați în timp, să asculte, să scrie text sau să vorbească precum un om. Avem clienți cu mii de angajați, precum sunt Banca Transilvania sau BCR, sau cu 2 milioane de pacienți, precum Regina Maria, rețele ca Dona sau Farmexpert care și-au implementat sisteme de chatboți.

Deși la toate aceste servicii există și un buton care te trimite la operatorul uman, noi încercăm să creăm pentru acești chatboți o interfață cât mai umană”, spune Raluca Resmeriță, senior sales manager al companiei Druid. “Un astfel de chatbot se personalizează pentru o anumită companie în decurs de o lună”, specifică Andreea Chiriță, manager de produs.

“Un sondaj realizat de compania de consultanță financiară PricewaterhouseCoopers releva că peste 90% dintre managerii generali spuneau că a fi agil în business va fi cheia lor pentru succes, dar realitatea demonstrează că doar 10% dintre firme reușesc în transformarea digitală. Este importantă nu doar munca pe care o face angajatul, ci și cum răspunde compania la cerințele lui și cum organizează locul de muncă.

Noi avem în derulare două proiecte pentru companii din Cluj pentru organizarea spațiului de birouri pentru a favoriza munca în echipă”, menționează Kinga Papucs, consultant de vânzări la Steelcase. “Este evident că spațiu în care muncești îți influențează comportamentul la locul de muncă”, observă inginerul Cristina Chiroiu.

Experții în resurse umane și tehnologie s-au reunit la Cluj-Napoca în cadrul unei conferinței “ABSL Business Mixer” care abordează viitorul serviciilor externalizate (outsourcing) în această regiune a țării. În Cluj 15.000 de persoane activează în sectorul de outsourcing, conform statisticilor neoficiale.

Printre temele abordate s-au numărat chatboții, agilitatea organizațională, etica în tehnologia digitală, soluții pentru resurse umane, regenerarea locului de muncă, mobilitatea angajaților, spațiul flexibil. Au participat reprezentanți ai companiilor Office Depot, Druid, Steelcase, Skanska, Vertiv, ACCA, Hays, Dale Carnegie, JLL, Pătrășcanu & Asociații.

Conform estimărilor ABSL, cea mai importantă organizație care reprezintă sectorul de servicii de business (outsourcing) și reunește cele mai importante companii din industrie, sectorul oferă locuri de muncă pentru 125.000 de angajați, reprezentând 1,5% din populația activă a României.

România este pe locul I în categoria piețelor mature de business services, cu 265 de companii, o forță de muncă motivată, bine pregătită, foarte bună vorbitoare de limbi străine, competitivă la nivel de costuri și cultural apropiată de valorile europene. Potrivit unui studiu realizat de ABSL și KPMG, industria de business services a generat venituri de 4 miliarde de euro, în 2017.

Ce este un chatbot

Acesta e o interfață de comunicare ce ajută indivizii și companiile să aibă conversații cu succes, conform Today Softmag. În esență, este un program de Inteligență Artificială ce vorbește cu tine și te informează în legătură cu toate lucrurile pe care trebuie să le știi. Sunt folosiți pentru a reproduce interacțiuni importante cu utilizatorii, pentru a ajuta procesele business, pentru a obține informații de la grupuri mari.  Pot fi utilizați și ca asistenți personali. Motoarele de căutare se folosesc de bots pentru a sonda internetul și pentru a arhiva pagini noi în vederea unor accesări viitoare. Uneori, se folosesc chatboțiiși în scopuri malefice, precum transmiterea de viruși sau creșterea artificială a numărului de vizualizări de articole sau video-uri pe YouTube.

Comenteaza