Cifră de afaceri în creştere cu 7% pentru o companie clujeană de evaluare

Cifră de afaceri în creştere cu 7% pentru o companie clujeană de evaluare
Cea mai mare companie clujeană de evaluare are o cifră de afaceri mai mare cu 7% în primul semestru al anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui anunţ al companiei.

Este vorba de Darian SRS SA, despre care reprezentanţii acesteia spun că este "cel mai mare business românesc de evaluare".

"Strategia companiei a fost orientată pe redistribuiri ale liniilor de business şi consolidarea serviciilor noi, în domeniul consultanţei pentru accesarea fondurilor europene şi a reevaluărilor de portofolii bancare. Nu a fost simplu să ne reinventăm, căci schimbarea este întotdeauna dificilă. Însă e evident că a fost strategia potrivită pentru actualele condiţii de piaţă şi climat economic", a explicat preşedintele companiei clujene, Adrian Crivii. "Anul trecut anticipam o perioadă dificilă pentru mediul de afaceri şi se pare că nu ne-am înşelat", a mai spus acesta.

Darian a înregistrat pe primul semestru o cifră de afaceri consolidată de 6,4 milioane lei, faţă de 6 milioane obţinute în aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul companiei a înregistrat în primele 6 luni ale lui 2011 un avans de 30 de procente faţă de 2010.

În 2010 compania a înregistrat o cifră de afaceri de 11 milioane lei.

Comenteaza