Clujul, în topul judeţelor cu cele mai multe locuri de muncă vacante. Care sunt cele mai căutate meserii

Clujul, în topul judeţelor cu cele mai multe locuri de muncă vacante. Care sunt cele mai căutate meserii
La nivel naţional, se înregistrează aproape 12.000 de locuri de muncă disponibile, cele mai multe fiind în Bucureşti, Cluj şi Ilfov, iar cele mai puţine în Sălaj, Mehedinţi şi Caraş-Severin, informează Agenţia Naţională pentru Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la data de 12 decembrie la nivel naţional sunt 11.862 de locuri de muncă vacante.

Dintre acestea, cele mai multe posturi disponibile sunt în Bucureşti (2.502), Cluj (1.302), Ilfov (761), Argeş (682), Arad (599), Iaşi (586) şi Timiş (503).

Cele mai puţine oferte de locuri de muncă sunt, în schimb, în judeţele Vaslui (90), Tulcea (85), Dâmboviţa (69), Vrancea (66), Brăila (65), Buzău (64), Călăraşi (58), Gorj (54), Ialomiţa (32), Suceava (31), Sălaj (27), Mehedinţi (11) şi Caraş-Severin (10).

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.074 de locuri de muncă, cele mai multe pentru meseriile de programator (100), analist servicii client (83), referent (53), inginer mecanic (33), şef departament mărfuri alimentare/ nealimentare (28), analist (26), inginer de sistem software (23) şi agent servicii client (22).

Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 10.788 de locuri de muncă, dintre care cele mai multe pentru confecţioner-asamblor articole din textile (1.066), muncitor necalificat în industria confecţiilor (660), lucrător comercial (567), manipulant mărfuri (387), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (363), casier (362), agent de securitate (347) şi operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (325).

Comenteaza