Spitalele private, investiții rentabile în România. Unde se poziționează Clujul

Spitalele private, investiții rentabile în România. Unde se poziționează Clujul
Unitățile medicale private au dotări superioare celor de stat | Foto: Sanador

Un spital cu investitori privați din județul Cluj ocupă locul șapte pe țară la numărul de paturi, iar altul urmează să intre în curând în clasamentul național.

Cele mai mari 20 de unităţi spitaliceşti private de pe piaţa locală cumulau anul trecut 3.500 de paturi, aproape jumătate (48,8%) din piaţa totală de profil, arată o analiză a ZF făcută pe baza datelor de la Ministerul Sănătăţii, care citează Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Pe poziția a șaptea figurează Polaris Medical, spital de recuperare inițiat de unul dintre acționarii companiei EnergoBit Cluj, Ioan Socea. Clujul trebuia să mai aibă un spital privat, Pelican, pe Calea Turzii, însă construcția a fost abandonată după apariția crizei financiare, iar apoi transformată în clădire de birouri și hotel cu apartamente. 

Capitala este cea mai bine reprezentată la capitolul spitale private, iar din urmă vin judeţele Iaşi, Timiş, Cluj, Sibiu şi Constanţa. Spitalul Sanador din Bucureşti, cu 365 de paturi, dinBucurești, figurează ca fiind cea mai mare unitate spitalicească privată după numărul de paturi. În ultimii 10 ani numărul spitalelor private a crescut constant, din 2012 au apărut în ţară 30 de spitale noi anual.

Spitalul privat din Cluj-Napoca inițiat de rețeaua Regina Maria se află acum în construcție, fiind realizat în parteneriat cu omul de afaceri Horia Ciorcilă. Investiția de pe Calea Dorobanţilor este de 15 milioane de euro. Acesta va avea o suprafaţă de 7.000 mp, fiind cea mai mare investiţie a rețelei în afara capitalei. În primul an se preconizează un flux de 10.000 de pacienţi în spital şi în ambulatoriu. Noul spital va crea peste 300 de locuri noi de muncă, potrivit conducerii reţelei.

Regina Maria este cel mai important furnizor de servicii medicale integrate premium din România, cu 50 de spații proprii, 5 spitale, 4 centre cu spitalizare de zi, 2 maternități, 8 campusuri medicale, 18 centre de imagistică, 21 laboratoare de analize, o bancă proprie de celule stem și 200 de policlinici partenere. Aceasta reunește 5.000 de angajați și colaboratori, deservește 2,2 milioane de pacienți și are un portofoliu de 465.000 de abonamente medicale.

Comenteaza