Consiliul Concurenței din România (CCR) a autorizat tranzacția prin care ABC Medicover Holdings preia companiile Pelican, grup de firme care a abandonat proiectul construirii primului spital privat din Cluj-Napoca.
Un spital cu investitori privați din județul Cluj ocupă locul șapte pe țară la numărul de paturi, iar altul urmează să intre în curând în clasamentul național.
Operațiunea de preluare a companiilor grupului Pelican, care voia să ridice un spital de 50 de milioane de euro la Cluj, este analizată de Consiliul Concurenței din România (CCR).
O pasăre care trăieşte, pe timp de vară, în Delta Dunării este oaspetele de seamă al unui lac din judeţ. Cum cred specialiştii că a ajuns la Cluj.
Orădenii de la Pelican vor să pună în funcţiune noul centru medical, una dintre cele două mari investiţii private din domeniu anunţate în oraş, până la finalul anului.
Proiectul Pelican Cluj, de 50 de milioane de euro, anunţat pentru acest an, devine operaţional din 2013. Echipa de specialişti va număra 200 de medici.
Primul spital universitar privat din Cluj va fi deschis anul viitor, pe Calea Turzii.
Recomandări: