Cu cât se vând clădirile firmelor falimentare din Cluj

Cu cât se vând clădirile firmelor falimentare din Cluj
Clădirea Succes a fost ridicată pe un teren concesionat pe 25 de ani | Foto: Executări.com

Mai multe spații de producție și comerciale au fost scoase la vânzare în județul Cluj în urma intrării proprietarilor în executare silită, pe platforma dedicată Executări.com.

Cel mai mare preț de vânzare din Cluj îl are, pe platforma de executări, o fabrică de panificație din Turda, funcțională din 2007 (cu teren de 5.000 mp, spații de producție, depozite), evaluată acum la 1,04 milioane de euro, în scădere cu 16% față de cel inițial, de 1,25 milioane. Aceasta aparținea societății Roland Impex, apoi a ajuns la Succes Nic Com, amândouă intrate în insolvență, însă nu i se găsește un cumpărător.

O clădire comercială din apropierea Parcului Tineretului, din aceeași localitate, a fost scoasă la vânzare la prețul de pornire de 220.000 de euro. 178.500 de euro costă clădirea magazinului Succes, pe 300 mp, terenul fiind concesionat pe 25 de ani de la Comuna Urbană Reședința Turda.

Un spațiu comercial din Rugășești, în fapt o construcție pe două etaje și mansardă, cu 10 camere și teren de 5.900 mp, este scoasă la licitație cu 131.000 de euro. Astfel de spații vândute la licitație se mai află la Huedin (238 mp) – 43.000 euro, pentru comerț, sau Turda (2.196 mp) – 31.500 euro, pentru producție.   

Imobile vândute de proprietari

Cu 650.000 de euro se vinde direct de către proprietar un spațiu comercial de 389 mp aflat la mezaninul unui bloc de locuințe de la intersecția Bd. Titulescu cu str. C. Brâncuși, iar cu 560.000 de euro, un alt spațiu, de 310 mp, în același imobil, din Cluj-Napoca.

Tot în oraș, o clădire comercială aflată lângă linia de cale ferată este la vânzare, prin ofertă prin plic închis, la inițiativa proprietarului, cu 358.000 de euro. Proprietatea este compusă din trei construcții administrative și depozit, în zona Stadionului Dr. C. Rădulescu.

Comenteaza