Cum să cumperi în siguranţă o maşină second-hand

Cum să cumperi în siguranţă o maşină second-hand
205.000 de autoturisme rulate şi-au schimbat proprietarul anul trecut pe piaţa internă, iar alte 221.000 de maşini au fost aduse, atestă un studiu efectuat de portalul de specialitate Autovit

Concluziile sunt că necunoaşterea legislaţiei şi a drepturilor pe care cumpărătorii le au sunt factorii principali ce îi pot face vulnerabili în faţă unei posibile fraude, fie că este vorba despre starea precară a maşinii, fie de lipsa unor acte esenţiale.

Autovit.ro şi ExactCC au realizat o cercetare pentru a afla aspectele importante pentru românii care au cumpărat sau vor să-şi cumpere o maşină second-hand şi cum se documentează pentru achiziţie. Rezultatele studiului evidenţiază punctele slabe ale cumpărătorilor care pot deveni victime ale fraudelor. Cercetarea a fost realizată la finalul anului trecut pe 919 persoane , din mediul urban, cu vârste între 19 şi 49 de ani, ce utilizează internetul. Două treimi sunt bărbaţi, iar venitul mediu pe gospodărie este de 3.400 lei. Cercetarea cuprinde două categorii: cei care au achiziţionat maşini second-hand în ultimul an şi cei care vor să cumpere în următoarele 12 luni. Jumătate dintre cei care şi-au luat maşină în ultimul an au luat singuri decizia, iar ceilalţi 50%, împreună cu altcineva. 43% din cei întrebaţi au spus că discută cu prieteni mai avizaţi în domeniu, 37% citesc părerile altor cumpărători pe bloguri şi forumuri şi numai 35% merg şi la târguri de maşini. Părerea unui mecanic este esenţială pentru doar 27% din cei întrebaţi.

Cei care urmează să achiziţioneze o maşină o vor verifica împreună cu un mecanic ales de ei (41%), cu un prieten care se pricepe la maşini (39%), la un service autorizat al mărcii (38%). Abia pe locul patru se află varianta „verific personal" (30%). „Deşi iniţial avem un plan bine pus la punct şi vrem să parcurgem o întreagă lista de proceduri de siguranţă, când ajungem lângă maşina visată, dorinţa de a o avea cât mai repede e atât de mare încât ne face să nu mai punem siguranţa pe primul loc", a declarat Mihai Cune, business manager al Autovit.ro. Peste trei sferturi dintre cei care vor să-şi cumpere maşini second-hand doresc să verifice kilometrajul. Dintre aceştia 40% nu pot exemplifica procedura de verificare. „Tragem concluzia că verificarea kilometrajului e foarte importantă pentru cumpărătorii de maşini rulate, cunoscându-se cât de populară este practica „întineririi" maşinii scoase la vânzare. Puţini cumpărători cunosc procedura prin care pot afla istoricul unei maşini şi un procent şi mai mic dintre ei chiar reuşesc acest lucru. Conform legislaţiei în vigoare, dealerul autorizat nu poate divulga informaţii referitoare la istoricul maşinii în service-urile din reţeaua respectivă decât proprietarului. Soluţia este o baza de date naţională administrată de Registrul Auto Român (RAR) în care să fie înregistrate datele referitoare la rulaj, cu fiecare ocazie cu care o maşină se prezintă la ITP, la RAR sau la orice service autorizat.

Mai mult de jumătate dintre cei care intenţionează să cumpere o maşină second-hand nu cunosc faptul că certificatul de autenticitate trebuie înmânat de vânzător înainte de încheierea tranzacţiei. Dintre cei care intenţionează să-şi cumpere maşină, un sfert au spus, în mod eronat, că acest certificat trebuie înmânat de cumpărător. Certificatul este emis de RAR şi e o dovadă că specificaţiile tehnice din acte corespund cu realitatea şi că maşina nu se găseşte pe lista celor furate. Pentru o totală siguranţă, certificatul trebuie solicitat de cumpărător înaintea încheierii tranzacţiei, iar vânzătorul trebuie să meargă la RAR să îl elibereze. Cu privire la persoanele care intenţionează să cumpere o maşină second-hand în următoarele 12 luni, au fost identificaţi următorii factorii care sporesc vulnerabilitatea: nu ar recurge la verificarea acesteia pe un tester electronic, nu ar merge la un service autorizat sau au foarte mare încredere în cartea de service fără să verifice informaţiile din aceasta. Cele mai importante aspecte pe care le au în vedere cei care urmează să cumpere sunt să nu fi fost implicată într-un accident major, să nu fie avariată, numărul de kilometri de pe bord să fie cel real. Primele două opţiuni ale viitorilor cumpărători sunt legate de actele originale şi de seria şasiului, dar şi să aibă certificat de autenticitate de la RAR.

 

Etichete
Comenteaza