Cursurile de apă, la control în Cluj

Cursurile de apă, la control în Cluj

Administrația Bazină de Apă Someș-Tisa (ABAST) a verificat modul în care primăriile şi consiliile locale din Cluj şi-au însuşit obligaţiile ce le revin privind igienizarea cursurilor de apă din arealul administrat.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Reprezentanții ABAST au verificat modul în care au fost salubrizate cursurile de apă și au fost întreținute șanțurile și rigolele în localități, pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor. Controalele au fost efectuate în august, în județele Cluj, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj.

Comisiile au verificat 191 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din cele cinci județe arondate: 36 - în Cluj, 73 - în Maramureș, 11 - în Satu Mare, 28 - în Bistrița-Năsăud și 43 - în Sălaj). 

Au fost încheiate procese-verbale de constatare la toate UAT verificate, iar acolo unde  s-au constatat neconformități, s-a dispus reprezentanților legali remedierea acestora, respectiv îndepărtarea depozitelor de deșeuri.

“Primăriile au obligaţia, ca pe raza localităților, să asigure măsuri corespunzătoare pentru conservarea şi protecţia mediului, întreţinerea cursurilor de apă şi prevenirea poluării accidentale a mediului şi implicit, a cursurilor de apă.

Deşeurile depozitate în zona podurilor și a podețelor de către agenţii economici sau de către cetăţeni pot provoca inundații, prin obturarea secțiunii de scurgere a apei. 

Revenim la apelul adresat cetățenilor de a manifesta atenție mediului în care trăim. Păstrarea mediului curat și protejarea resurselor de apă stă în puterea și în responsabilitatea fiecăruia dintre noi: oameni, autorități și organizații”, a transmis ABAST.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza