Deşi ieftinirile „de criză” sunt aproape recuperate, nu avem de-a face cu un boom imobiliar (ANALIZĂ)

Facilitată de apetitul românilor pentru achiziții, tendința de creștere a prețurilor din ultimii ani îi face pe mulți să-și amintească de perioada de boom imobiliar, suscitând teama de o nouă criză imobiliară. Cât de real este însă pericolul de a ne confrunta cu o asemenea cădere a pieței în viitorul apropiat? O analiză a portalului Imobiliare.ro încearcă să răspundă acestei întrebări cu 9 argumente concrete.

1. Prețurile cresc, dar nu ca acum 10 ani:

Primul contraargument la iminența unei noi crize este cel al evoluției prețurilor. Cu rate anuale de creștere de până la 10%, perioada actuală nu are nimic de-a face cu anii 2006-2008, când, conform datelor Imobiliare.ro, prețurile atingeau ritmuri anuale de creștere de peste 50%.

2. Avem venituri mai mari:

Pe de altă parte, nivelul mediu al veniturilor populației este cu aproape 100% mai mare. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), salariul mediu net în România depășește 2.400 de lei, față de 1.282 lei în 2008; în plus, ritmul de creștere a acestui indicator se accelerează pe fondul concurenței pentru principala resursă a țării, anume forța de muncă. 

3. Scade importanța Prima Casă:

Ponderea pe care programul guvernamental Prima Casă o are în volumul total al tranzacțiilor este mult redusă. Băncile au produse competitive, iar dobânzile vor continua să se mențină la un nivel atractiv.

4. Mai mulți clienți cu cash:

Un factor important este că o bună parte dintre tranzacțiile din momentul de față au loc cu finanțare din resurse proprii, mulți cumpărători acumulând cash în perioada din 2009 încoace, astfel încât dependența de un credit este relativ scăzută. Se poate spune, așadar, că piața a depășit momentul în care depindea de acest sprijin guvernamental, intrând într-o etapă de maturizare.

5. Cumpărătorii sunt mai educați:

În urma perioadei de recesiune, apetitul cumpărătorilor pentru informații a crescut. Aceștia urmăresc evoluțiile indicilor imobiliari și înțeleg importanța unei localizări favorabile și a prestigiului unei zone în stabilirea prețului cerut. În plus, clienții au pretenții de la un ansamblu rezidențial, știu să analizeze diferitele concepte disponibile pe piață și înțeleg diferențele dintre blocurile vechi și cele noi, prețul nemaifiind singurul criteriu de evaluare.

6. Rată de absorbție mai bună a stocului nou:

Stocul de apartamente este absorbit într-o măsură mai mare, pe de-o parte datorită creșterii cererii sustenabile, iar pe de altă parte pentru că terenurile disponibile în zonele pretabile pentru ansambluri rezidențiale sunt limitate.

7. Posibilități limitate de expansiune a ofertei:

În condițiile în care legislația a evoluat odată cu piața, obținerea autorizațiilor de construcție devine mai restrictivă, la fel și planurile urbanistice generale, fapt care va limita expansiunea ofertei.

8. Investițiile nu mai sunt speculative:

Interesul investițional există, însă în limite sustenabile. Dacă în anii 2006-2008 multe achiziții aveau un scop speculativ, acum majoritatea tranzacțiilor încheiate au ca obiectiv principal locuirea de către cumpărător și familia acestuia. Ponderea cumpărătorilor în scop investițional se menține la un nivel relativ redus, iar aceștia nu mai au în vedere revânzarea în profit, ci închirierea.

9. Risc redus de acumulare a unui stoc nevândut:

Pe termen mediu și lung, este de părere antreprenorul timișorean, singura evoluție posibilă a costurilor de construcție este una de creștere. Alături de reglementările urbanistice mai restictive și de prețurile în creștere ale terenurilor, acest factor pune limite exansiunii ofertei, în contrapunct cu cererea ridicată. Riscul de acumulare a unui stoc semnificativ de locuințe care să nu fie „absorbit" de către piață este, așadar, destul de redus.

VEZI ŞI Ieftinirile „de criză", aproape recuperate în Cluj. Preţul pe cartiere