Dîncu nu renunţă la regionalizare. A convocat şefii agenţiilor de dezvoltare

Dîncu nu renunţă la regionalizare. A convocat şefii agenţiilor de dezvoltare
Viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice a avut o primă întâlnire cu directorii generali ai celor opt agenţii de dezvoltare regională (ADR).

Aceştia au dezbătut extinderea colaborării dintre MDRAP şi ADR în programele guvernamentale gestionate de minister. Aspecte abordate au fost şi mecanismele de dezvoltare economică ce pot fi implementate în cadrul unui viitor proces de regionalizare.
 
„Agenţiile sunt structuri care funcţionează de mulţi ani, au experienţă în planificarea dezvoltării la nivel regional şi au angajaţi peste 1.000 de specialişti, resurse extrem de utile în procesul nostru de reformă administrativă”, a declarat Dîncu. 
 
Cele opt regiuni de dezvoltare constituie cadrul de elaborare, implementare şi evaluare a politicilor de dezvoltare regională. ADR sunt organisme neguvernamentale, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce funcţionează în domeniul dezvoltării regiunilor, parte a mecanismului instituţional de gestionare a programelor europene. 
 
Consiliul pentru dezvoltare regională este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, constituit la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională.

Comenteaza