Distribuitorii europeni vor să aducă în țară un înlocuitor pentru medicamentul Euthyrox

Distribuitorii europeni vor să aducă în țară un înlocuitor pentru medicamentul Euthyrox

Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) și-a arătat disponibilitatea pentru importul paralel de produse precum Euthyrox sau a oricărui alt medicament cu stocuri insuficiente în farmacii. 

Lipsurile au fost raportate de către farmaciști și pacienți pe canalele media, pe rețelele de socializare sau de către Ministerul Sănătății prin intermediul sistemului național de alertă ori raportare electronică din alte țări ale Uniunii Europene. Unul dintre cele mai utilizate medicamente în controlul afecțiunilor tiroidiene în România este Euthyrox (cu substanța activă levotiroxină sodică), un hormon de substituție tiroidiană.

“Companiile membre ale ADEM au demarat deja procedurile legale de autorizare a importului paralel a medicamentului având ca substanță activă levotiroxina sodică, în vederea atenuării deficitelor sesizate public în ultima perioadă de către pacienți și farmaciști.

Avem posibilitatea importului paralel 10.000 de cutii în următoarele două săptămâni, cantități care pot fi suplimentate ulterior, în funcție de nevoie. Explorăm posibilitatea importului paralel și pentru alte medicamente raportate a fi în deficit de către autoritățile competente și contăm pe colaborarea cu acestea. În ultimii ani, am adus în atenția publică de mai multe ori posibilitățile oferite de importurile paralele de medicamente.

Până în prezent, răspunsul a vizat crearea unui importator acceptat de stat - care poate fi considerat un prim pas. Cu toate acestea, încurajăm cu tărie ca România să facă acum al doilea pas și să stabilim un cadru funcțional corespunzător pentru importurile paralele de medicamente - atât pentru autorizațiile de import paralel, cât și pentru importurile de urgență ale tuturor distribuitorilor angro eligibili.

Acest lucru ar putea ajuta la asigurarea sustenabilității pe termen lung a asistenței medicale românești, așa cum s-a întâmplat în mai multe alte state membre ale UE. Suntem în măsură de a pune la dispoziția autorităților cele mai bune practici din întreaga UE, în acest context”, a menționat ADEM.

“În același timp, distribuția paralelă pe piața internă a UE este una de reciprocitate. Fără exporturi, nu vor exista importuri. Independent de situația actuală cauzată de coronavirus, notificăm către Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale fiecare cutie de medicament pe care intenționăm să o exportăm.

Astfel, autoritățile naționale competente supraveghează complet ceea ce poate fi exportat și pot ridica obiecții cu privire la acest lucru, dacă este justificat, pentru a evita orice lipsă. Aceasta poate fi în continuare o abordare echilibrată, ce poate însemna o solidaritate deplină, în timp ce pacienții români sunt protejați. Angajamentul nostru deplin, dincolo de obligațiile legale și de situația epidemiei actuale, este de a nu exporta medicamente care în România au risc de discontinuitate”.

50% din importurile paralele ale UE provin din cele 12 țări cu cel mai mare produs intern brut / locuitor. În același timp, importurile paralele cresc în țările Europei de Est și de Sud. Polonia este acum a șasea piață de importuri din UE, iar Bulgaria are un sector de importuri paralele viabile din punct de vedere comercial.

 

 

Comenteaza