E gata drumul expres de la Oradea. Traseul Cluj – Satu Mare ocolește orașul

E gata drumul expres de la Oradea. Traseul Cluj – Satu Mare ocolește orașul

Drumul expres care traversează Oradea dinspre Cluj spre Satu Mare a fost finalizat, ultimul tronson fiind dat în folosinţă.

Ultimul tronson al drumului expres care face legătura între cartierul Podgoria şi sensul giratoriu din zona Episcopia, de la ieşirea din oraş, spre Satu Mare, a fost dat în folosinţă, conform Adevărul

„Acest drum va fi ca o centură pentru traficul uşor din Oradea, practic o variantă ocolitoare pentru şoferi. Dacă vii dinspre Cluj şi vrei să ajungi spre zona Biharia, unde e nodul de legătură cu viitoarea autostradă, dinainte de intrarea din Oşorhei, vei putea intra pe acest drum şi vei ieşi aici la acest sens giratoriu", a explicat viceprimarul Florin Birta.   

Drumul are 3 km, pe ambele părţi au fost amenajate trotuare, iar pe o parte o pistă de biciclete cu două sensuri. Pe întreaga sa lungime este iluminat. Lucrarea a fost complexă, culminând cu un viaduct de 250 m. Punctul maxim de înălţime a viaductului se ridică la 20 m faţă de nivelul solului. Pentru realizarea lui au fost necesari 92 de piloţi foraţi la o adâncime de 20 m.

Comenteaza