Fabrica de lactate de capră de pe Feleac va face produse ecologice

Fabrica de lactate de capră de pe Feleac va face produse ecologice

Fondatorul fabricii de brânzeturi de capră Super Lactis, Ovidiu Spînu, care produce sub brandul La Colline, pregătește un proiect european care să implice într-o cooperativă cu sediul la Cluj fermieri, procesatori și distribuitori.

"Ar trebui să acordăm mai multă atenţie investiţiilor din fonduri europene. Acolo ar fi o sursă bună de finanţare, vor fi programe care se vor porni în acest an pe ceea ce înseamnă asociere, parteneriate pe lanţ scurt, care ni se potrivesc foarte bine. Ne gândim să scriem un astfel de proiect în parteneriat cu câţiva fermieri şi colegi din domeniu.

Poate în a doua etapă chiar am obţine un punctaj mai bun dacă am transforma acest parteneriat informal într-o cooperativă în care să participe atât producătorii de lapte, fermierii, cât şi procesatorii şi distribuitorii. Să mergem pe lanţ scurt şi piaţă locală pentru a scădea cheltuielile şi a creşte veniturile tuturor pe acest lanţ valoric“, a declarat Spînu, conform ZF.

Antreprenorul a explicat că programele ar fi trebuit lansate încă din vara trecută şi sunt aşteptate pentru 2021. El ia în calcul intrarea pe nişa produselor ecologice. „Asocierea ar fi câştigătoare, punctajele ar fi mai mari şi ne-ar asigura şi ne-ar încuraja să trecem şi spre produs ecologic, şi noi, dar şi fermierii“.

Super Lactis procesează 700.000 de litri de lapte de capră pe an şi produce 100 de tone de lactate. În condiţiile de piaţă din 2020, producţia a scăzut cu 10%, dar 2021 aduce perspective bune. Societatea a finalizat în 2020 o investiţie de 500.000 de euro într-o hală logistică, ambalaje, echipamente şi vehicule. Aceasta vinde şi către lanţuri de retail ca Auchan, Kaufland, Carrefour, Metro şi Selgros. „Lidl are preţuri extrem de mici la produsele de nişă şi noi nu reuşim să ajungem chiar la un produs atât de ieftin“.

Spânu analizează lansarea de noi produse, în contextul în care în 2020 a fabricat brânzeturi dintr-un mix de lapte de capră şi vacă, ajunse în Cehia. Cei 700.000 de litri de lapte procesați anual de Super Lactis provin de la fermieri din Alba şi Sălaj, cu perspective spre Mureş și Sibiu. Principalii jucători de pe piața din România sunt Lactalis, Danone, Olympus, Hochland şi FrieslandCampina.

Comenteaza