Firmele de IT din Cluj învârt anual 600 de milioane de euro

Firmele de IT din Cluj învârt anual 600 de milioane de euro
Cele mai mari afaceri din tehnologia informației le derulează la Cluj companiile Endava, Softvision, NTT DATA România, Betfair și Iquest, conform Studiului pieței de IT din Cluj.

“Statutul de oraș al inovării al Clujului devine posibil dacă toți își dau mâna, autoritățile, mediul privat, cel universitar. Acum se actualizează strategia de inovare, IT și antreprenoriat a municipiului Cluj-Napoca deoarece cea veche este depășită. Cea nouă va fi făcută - cu finanțare din mediul privat - de către una dintre cele mai importante companii de consultanță din lume, Deloitte, undeva la începutul anului viitor. Cea a municipiului era în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai și va fi integrată cu cea a Deloitte. 

Programul de rezervări de la baza sportivă din Gheorgheni s-a realizat în noaptea de anul nou de către două companii clujene, dar a fost până la urmă unul dintre atuurile pentru succesul Clujului în competiția Oraș European al Sportului. Lucrăm și la platforma integrată de trafic, pe bază de senzori, care va regla circulația în diferite părți ale orașului, semafoarele, locurile de parcare. 

Wi-fi-ul este petrolul secolului, iar cine va ști să folosească bazele de date, nu doar să le dețină, va ieși câștigător. Dacă nu ne racordăm la piața de valoare adăugată există pericolul de a asista la delocalizarea unor firme din oraș. Pe de altă parte nici nu vrem să închidem orașul pentru alții doar pentru că se dezvoltă”, a declarat primarul Clujului, Emil Boc.

IT-știi vor să rezolve traficul din oraș

“Noi am încercat să dăm ceva comunității și nu să cerem de la autorități. Am reușit să găsim niște soluții pentru oraș care să facă diferența. Aici, în Cluj, vrem să facem plusvaloare, să dezvoltăm proiecte de IT pentru zona învățământului, preuniversitar și universitar, pe banii noștri. Universitățile încă nu sunt pregătite de implementarea tehnologiei, de antreprenoriat, sunt mulți studenți care deja lucrează fără a fi terminat facultatea, dar important este că mediul universitar are o deschidere extraordinară, mai ales după conferința Open Innovation 2.0.

Avem 15-20.000 de oameni în IT care pot să facă din Cluj un oraș cât mai atractiv, ştim că asta înseamnă să vină multinaționalele aici și să ne concureze pe noi, antreprenorii locali, dar ne asumăm acest lucru. Strategia digitală a orașului își va pune amprenta pe dezvoltare. Vrem să rezolvăm și problemele de trafic tocmai pentru că avem niște resurse, baze de date la dispoziție, inclusiv prin car sharing sau bike sharing”, afirmă Voicu Oprean, fondatorul companiei AROBS. 

Clujul, laborator viu de experimente tehnologice

“Prin aceste parteneriate vrem să transformăm Clujul într-un laborator viu. Soluțiile care vor fi puse în practică la Cluj vor fi apoi date ca exemplu și vândute de companiile locale care le-au creat în alte părți ale lumii; deja există cereri din Serbia, Ungaria. Studiul nostru va fi încărcat și pe platforma primăriei Cluj Business pentru a putea fi accesată pentru viitor de către investitori”, spune Bianca Muntean, director executiv al clusterului ARIES Transilvania. 

În România era active 21.000 de companii de IT în 2016 față de 7.000 în 2011. Clujul deține 10% dintre acestea, ponderea fiind deținută de București (40%). În Cluj existau 1.436 de firme de profil la finele anului trecut. Numărul firmelor nou-înființate din județ s-a triplat în perioada 2011-2016.

La nivel național existau 101.000 de angajați în aceste companii. Bucureștiul avea 51.032 de salariați, iar Clujul, 14.036. Cu persoanele fizice autorizate, numărul specialiștilor din județ se apropie de 20.000. 1 din 8 angajați clujeni lucrează în IT, inclusiv persoanele fizice autorizate. Din cele 1.235 de firme active la Cluj 466 aveau zero angajați, iar 517, un angajat. Profilul angajatului clujean este: vârsta medie 31 de ani, bărbat, absolvent cu licență în domeniul IT.

1.500 de euro dacă aduci un om nou în firmă

Cei mai mulți salariaţi rămân în companie între 3 și 5 ani. Majoritatea salariaților ajung în firmă pe baza recomandărilor actualilor angajați, aceștia primesc bonusuri de până la 1.500 de euro dacă persoana indicată de ei este apoi înrolată în companie. Rata medie de plecare din firme a urcat de la 6 la 8% în ultimii trei ani (2015-2017).

Cei mai mulți pleacă pentru noi provocări (58%), un salariu mai bun (52%), noi oportunități (49%). Firmele de tehnologia informației realizau în România afaceri de 4,8 miliarde de euro anul trecut, cele din Cluj generând peste 583 de milioane de euro. Studiul pieţei de IT din Cluj a fost realizat de Encore Research la comanda ARIES Transilvania și cuprinde o analiză locală și națională a industriei de IT din perioada 2011-2016.

Marile companii IT ale Clujului
(cifră afaceri, angajaţi 2016)

1. Endava..............................311 mil. lei............1.812
2. Softvision...........................181 mil. lei............1.036
3. EBS_NTT DATA.....................163 mil. lei............386
4. TSE/Betfair.........................126 mil. lei.............242
5. Iquest...............................123 mil. lei.............370
6. Net Brinel...........................121 mil. lei.............82
7. Fortech..............................100 mil. lei.............345
8. Arobs................................85 mil. lei...............319
9. 3Pillar Global......................58 mil. lei...............250
10. Property Shark..................55 mil. lei...............238

Comenteaza