Francezii de la Ullink îşi caută spaţiu în centrul Clujului

Francezii de la Ullink îşi caută spaţiu în centrul Clujului
Grupul internaţional şi-a înfiinţat la Cluj-Napoca un centru de competenţă şi şi-a propus ca până la finele acestui an să aibă 100 de specialişti.

Pentru că actualul sediu din clădirea-biscuit se dovedeşte a fi deja neîncăpător, Ullink se gândeşte la variante. Fie se extinde, fie pleacă într-un spaţiu adecvat pe care îl caută în centrul municipiului Cluj-Napoca.

„În acest moment activează aici 72 de persoane, iar ţinta pe 2013 este să atingem un număr de 100 de persoane pe Cluj. Pentru angajare sunt vizate atât persoane cu zero ani de experienţă, ca Java Core Developer, C # Developer, QA Automation, Client Onboarding, dar şi altele cu până la 10-12 ani de experienţă, în special pe partea de Java. Datorită extinderii activităţii, intenţionăm fie să mărim spaţiul în locaţia actuală, fie să închiriem un spaţiu de birouri nou în centrul oraşului", au precizat reprezentanţii Ullink Centrul de Competenţă (UCC) Cluj.

Compania şi-a lansat oferta în cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai", anunţând studenţii interesaţi de posibilităţi de angajare că oferă salarii atractive, un mediu de lucru plăcut, team buildinguri şi petreceri. În schimb, solicită cunoştinţe de Java / C#, limba engleză fluentă şi lucru în echipă. Ullink este specializată pe soluţii şi servicii informatice financiare şi îl are ca fondator şi director general pe Laurent Useldinger. Grupul avea la finele anului trecut 300 de specialişti grupaţi în opt centre din întreaga lume: New York, Sao Paulo, Londra, Paris, Cluj-Napoca, Hong Kong, Tokyo şi Sydney. Actualul sediul al UCC se află pe str. Cuza Vodă 1, adică la etajul cinci al clădirii de birouri City Business Center (CBC).

Clădirea-biscuit are şase etaje, 21 de locuri de parcare şi alte 32 prevăzute în proiect. Conducerea CBC a scos la închiriat de doi ani un spaţiu de birouri, parţial compartimentat, de 140 mp. Printre chiriaşii de aici s-au numărat Raiffeisen Bank, Atlas Telecom, Arhimar. Cu o suprafaţă construită de 5.300 mp şi una utilă de 3.100 mp, CBC este una dintre primele clădiri de birouri finalizate din Cluj. Imobilul a fost ridicat de Banca Agricolă. După ce a fost preluat de către Raiffeisen Bank, austriecii l-au vândut, pe motiv că era prea mare pentru activităţile lor locale. Ulterior, Target Investments a revândut imobilul, pentru 5 milioane de euro, Terimob Investments, controlată de omul de afaceri Dan Popbaldi, unul dintre fondatorii operatorului TV cablu Astral Telecom, preluat de grupul UPC.

Permutări informatice

Companiile IT sunt cele mai dinamice pe piaţa birourilor la Cluj-Napoca. Printre cele mai importante mişcări din 2012 pe piaţa birourilor, compania de evaluare Darian aminteşte consolidarea prezenţei Endava în clădirea de birouri de pe str. Buftea, nr. 1, prin închirierea de spaţii suplimentare. Pitech Plus s-a mutat în Coratim Business Center, imobil reamenajat într-o clădire administrativă de clasa B din incinta fostei platforme Clujana, iar EBS a anunţat relocarea activităţii pe str. G. Bariţiu nr. 1 în clădirea albastră deţinută de Banca Transilvania.

 

Comenteaza