Înalta Curte a achitat doi şefi ai grupului Banca Transilvania

Înalta Curte a achitat doi şefi ai grupului Banca Transilvania
Conducerea Băncii Transilvania (BT) a anunţat că "salută decizia definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie" în dosarul care a implicat doi membri ai conducerii BT Securities, Rareş Nilaş - director general şi Dan Dascăl - director de operaţiuni.

">

"Am susţinut, ca grup financiar, din prima zi a acestui proces care a durat aproape patru ani, că niciuna din persoanele menţionate nu a facut nimic care să contravină legii şi că acuzaţiile aduse sunt total nefondate, mai ales că au implicat operaţiuni pe Piaţa RASDAQ, care este nereglementată, aşa cum - de altfel - s-au pronunţat şi instanţele de judecată. 
 
Acest proces şi acuzaţiile nefondate aduse de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Cluj au produs importante prejudicii financiare şi reputaţionale atât persoanelor acuzate pe nedrept, cât şi grupului financiar BT", consideră conducerea acestuia.

Decizia finală în dosarul în care au fost inculpaţi Gicu Gânscă, Rareş Nilaş, Ionuţ Horea Baboş, Sergiu Dan Dascăl şi Ana Maria Oprean a venit ieri din partea magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Toate cele cinci persoane acuzate de DIICOT au fost achitate, decizia fiind definitivă. Acuzaţii din dosar au fost achitaţi şi de Curtea de Apel Cluj, la procesul pe fond.

În şedinţa publică din 27 iunie 2012, Curtea de Apel Cluj dispunea, în lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor, achitarea acestora pentru infracţiunile de manipulare a pieţei de capital în formă continuată şi fals informatic, ca urmare a schimbării încadrării juridice dintr-o singură infracţiune de manipulare a pieţei de capital în formă continuată. Hotărârea a fost atacată de DIICOT Cluj.

Comenteaza