Nelu Tătaru, anunţ despre redeschiderea restaurantelor

Nelu Tătaru, anunţ despre redeschiderea restaurantelor
| Foto: Diana Cîmpean

Dacă evoluţia pandemiei va permite, atunci autorităţile vor permite redeschiderea restaurantelor, dacă nu, nu, a precizat vineri ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

„Evaluăm fiecare creştere pe zi, pe săptămână, luând în calcul acea incubaţie de 14 zile. În măsura în care această evoluţie ne va permite, vom merge cu relaxări inclusiv la restaurante. Dacă evoluţia pandemiei nu permite, relaxările nu vor avea loc”, a declarat Nelu Tătaru.

El a amintit că România se află la trei săptămâni de creştere constantă a numărului de cazuri.

„Suntem la trei săptămâni în care Guvernul, Ministerul Sănătăţii, şi-au asumat această creştere, în condiţiile în care am făcut trei măsuri de relaxare şi am avut şi trei weekenduri prelungite. Suntem la trei săptămâni în care o parte din cei care şi-au dat acordul pentru deschiderea unor agenţi economici sau relaxarea unor măsuri au respectat măsurile de protecţie”, a mai spus Tătaru.

El a făcut aceste declaraţii după întâlnirea de lucru a premierului Ludovic Orban cu miniştri şi şefi de instituţii cu atribuţii de control în contextul crizei COVID-19.

Etichete
Comenteaza