Mega-investiție în Cluj: Cea mai mare instalație de stocare a energiei electrice în baterii din România va fi la Florești
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:34
- Economie
- Ascultă știrea

Nova Power & Gas anunță lansarea celui mai mare proiect de stocare a energiei electrice în baterii realizat până acum în România.
Nova Power & Gas, companie românească din sectorul energetic și parte a grupului E-INFRA controlat de oamenii de afaceri clujeni Teofil și Simion Mureșan, anunță lansarea celui mai mare proiect de stocare a energiei electrice în baterii realizat până acum în România.
Instalația va fi amplasată în localitatea Florești, județul Cluj, și va avea o capacitate impresionantă de 200 MW / 400 MWh. Conform companiei, aceasta va deveni operațională până la sfârșitul anului 2025.
Stocarea energiei din România se va dubla
Odată finalizat, proiectul va dubla capacitatea totală de stocare a energiei existentă în România, contribuind semnificativ la stabilitatea sistemului energetic național și la integrarea eficientă a surselor regenerabile.
„Pe lângă acest proiect, Nova Power & Gas își continuă investițiile în infrastructura energetică și anunță demararea unei centrale pe gaz de 150 MW la Câmpia Turzii, cu termen de punere în funcțiune pentru prima etapă în decembrie 2026. Totodată, planurile noastre până în 2028 includ dezvoltarea unei noi centrale pe gaz de 200 MW și dezvoltarea de noi instalații de stocare de 600 MW / 1.200 MWh. Prin aceste investiții, ne propunem să ne păstrăm și să ne întărim poziția de lider în domeniul stocării și să investim masiv în producerea de energie electrică în centrale pe gaz, pentru a susține echilibrul și flexibilitatea sistemului energetic”, a declarat Septimiu Costea, CTO al Nova Power & Gas.
Nova este în prezent lider național în capacități de stocare a energiei, cu 240 MWh deja operaționali. În paralel, compania dezvoltă și proiecte de producție de energie electrică, atât în centrale regenerabile, cât și în centrale pe gaz.
Totodată, Nova Power & Gas este un furnizor important de energie electrică și gaze naturale, cu peste 4,6 TWh de energie și gaze livrați în 2024 și o cifră de afaceri de aproape 3 miliarde de lei. Potrivit comparatorului ANRE, compania se regăsește constant în topul furnizorilor cu cele mai bune prețuri.
La nivel regional, Nova este prezentă prin subsidiare în Bulgaria, Serbia, Ungaria și Republica Moldova.