O tipografie din Cluj și-a adus un utilaj de decupare cu laser de 1,6 milioane de euro

O tipografie din Cluj și-a adus un utilaj de decupare cu laser de 1,6 milioane de euro

Echipamentele achiziționate în acest an de Studio Impress Design (SID) sunt o premieră pentru Europa de Est, societatea clujeană deschizând calea producției de ambalaje cu design complex, în serie mică.

„Totul a plecat de la necesitatea de a eficientiza procesul de producţie în tipografie, în condiţiile în care toată lumea vrea mai ieftin, mai repede, mai bun. Dacă până acum cele trei condiţii erau imposibil de îndeplinit simultan, tăierea digitală cu laser, disponibilă în Occident, ne demonstrează contrariul. Aşa că am adus în România tehnologia care ne permite să producem de la cărţi de vizită până la ambalaje de lux, de la o bucată la zeci de mii”, a declarat Toni Miron, partener asociat şi director general al SID.

Tăierea digitală cu laser înseamnă pentru tiparul comercial şi de ambalaje scăderea timpului de intrare în producție, scăderea costurilor de fabricație și scăderea deșeurilor de hârtie, dar și creșterea capacității de producție a unor ambalaje complexe în serie mică sau medie.

Investiția în modernizarea liniei de producție se ridică la 1,6 milioane de euro, care se adaugă celor 3 milioane investite în mașini de tipar și utilaje moderne. Societatea își desfășoară activitatea într-un spaţiu de producție situat în parcul industrial Tetarom I din Cluj-Napoca, având 34 de angajați. Tipografia deţine premiul pentru inovație oferit de Fundația Română de Design pentru realizarea primei lucrări în hexacromie (tipar în șase culori).

Comenteaza