Pensionarii care primesc pensiile pe card vor primi talonul online, fără să mai aştepte poştaşul. Proiectul a trecut de Parlament şi merge la promulgare

Pensionarii care primesc pensiile pe card vor primi talonul online, fără să mai aştepte poştaşul. Proiectul a trecut de Parlament şi merge la promulgare

Violeta Alexandru, deputat PNL a anunţat, miercuri, că proiectul de lege iniţiat de ea, prin care talonul mov de pensie se va putea trimite, la cerere, pensionarilor, în format electronic - prin e-mail sau prin contul online CNPP, a fost adoptat şi merge la promulgare.

”Pensionarilor care primesc pensiile pe card (personal, îi încurajez pe cât mai mulţi din mediul urban să opteze pentru plata pe card) nu le va mai face poştaşul programul de stat în casă pentru livrarea talonului de pensie (talonul mov). Sau, nu vor mai solicita insistent să îl primească - s-a mai întâmplat inclusiv să nu mai ajungă poştaşul cu acest talon (oamenii mi-au trimis exemple). A trecut şi de plenul celei de a doua camere a Parlamentului (Camera Deputaţilor din care fac parte) proiectul de lege despre care am mai vorbit. Va merge la promulgare după care Ministerul Muncii şi Casa de Pensii vor elabora normele de aplicare. Eu nu cred că o lege face minuni dacă nu este aplicată imediat şi bine aşa că voi urmări – să aveţi toată încrederea – să se întâmple acest lucru”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook. 
 


  
Potrivit propunerii legislative, ”talonul mov se va putea trimite, la cerere, pensionarilor, în format electronic - prin e-mail sau prin contul online CNPP, iar cei care nu vor opta, îl vor primi în continuare pe hârtie”. 
 
Măsura se adresează doar pensionarilor care primesc pensia pe card - aproape 50% din totalul pensionarilor, iar talonul electronic va avea, prin lege, aceeaşi valoare juridică cu cel primit în format letric. 
 
Violeta Alexandru mai arată că 5 milioane de lei pe lună plăteşte Ministerul Muncii şi Casa Naţională de Pensii Publice pentru livrarea acestui serviciu (dus talonul mov pensionarilor care primesc pensia pe card). ”Îi economisim odată cu modernizarea acestui serviciu”, mai spune ea.
 
Deputatul PNL menţionează că, din experienţa pe care a acumulat-o, a ajuns la concluzia că schimbările din societate, aşa numitele reforme, se fac cu paşi mici.
 
”Altfel rămân concept goale şi, de la un moment dat, nu mai ascultă nimeni când le invoci. Conceptele acestea despre care tot vorbim: digitalizarea şi schimbarea mentalităţii în livrarea serviciilor pentru cetăţeni trebuie să coboare în viaţa reală. Să se vadă lucruri concrete în viaţa de zi cu zi a oamenilor. Am urmărit acest proiect pas cu pas, în toate comisiile, în toate etapele. E gata! A trecut de Parlament. Mulţumesc pentru răbdare; rezultatele pe care le obţin din poziţia de parlamentar apar mai greu. Ştiu că v-aţi obişnuit cu mine să ajung imediat la rezultate. Important este că ajung la rezultate. De fapt, ajungem împreună!”, mai spune Violeta Alexandru. 
 

Etichete
Comenteaza