Peste 2.300 de locuri de muncă vacante, la Cluj. Ce meserii se caută

Peste 2.300 de locuri de muncă vacante, la Cluj. Ce meserii se caută
Peste 16.000 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional, informează, marţi, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 16.136 de locuri de muncă, dintre care cele mai multe, 2396, sunt în judeţul Cluj.

După Cluj, cele mai multe posturi vacante sunt în Prahova (1581), București (1445), Iași (864), Argeș (739), Harghita (693), Arad (692), Timiș (563), Hunedoara (540), Brașov (534) şi Sibiu (532).

Cele mai puţine locuri de muncă disponibile sunt în judeţele Mehedinți (24), Caraș-Severin (26), Bacău (28), Suceava (45), Tulcea (49), Galați (66), Buzău (66), Ialomița (70), Sălaj (76) şi Botoșani (85).

Pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate 1.071 locuri de muncă, cele mai multe pentru inginer mecanic (65), programator (64), formator (32), consilier administrație publică (30), inginer electronist transporturi, telecomunicații (29), consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist în economie generală (22), inginer construcții civile, industriale și agricole (21), analist financiar (18), inginer automatist (18) şi inginer de sistem software (18).

Pentru persoanele cu studii medii, profesionale și lucrători necalificați sunt disponibile 15.065 locuri de muncă, cele mai multe pentru confectioner-asamblor articole din textile (1416), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1162), muncitor necalificat în industria confecțiilor (1048), vânzător (587), lucrător comercial (472), operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice (382), agent de securitate (357), manipulant mărfuri (351), șofer autocamion/ mașina de mare tonaj (348) şi muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide (298).

Comenteaza