Peste 2.600 de locuri de muncă vacante la Cluj. Cele mai căutate meserii

Peste 2.600 de locuri de muncă vacante la Cluj. Cele mai căutate meserii
La nivel naţional se înregistrează peste 21.000 de locuri de muncă disponibile, cele mai multe fiind în Cluj, Bucureşti şi Arad, iar cele mai puţine în Mehedinţi, Sălaj şi Bacău, informează Agenţia Naţională pentru Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la data de 30 aprilie sunt înregistrate 21.320 de locuri de muncă vacante. Dintre acestea, cele mai multe posturi disponibile sunt în Cluj (2.601), Bucureşti (2.046), Arad (1.140), Argeş (1.127), Iaşi (1.018), Harghita (911), Ilfov (850), Dolj (795), Satu-Mare (762), Timiş (717), Hunedoara (708), Alba (688), Vâlcea (661), Bistriţa-Năsăud (646), Neamţ (610), Sibiu (574), Mureş (521) şi Olt (508).

Cele mai puţine oferte de locuri de muncă sunt, în schimb, în judeţele Vrancea (85), Ialomiţa (78), Caraş-Severin (74), Mehedinţi (31), Sălaj (29) şi Bacău (15).

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.740 de locuri de muncă, cele mai multe pentru inginer mecanic (87), programator (69), inginer de sistem software (67), agent de asigurare (60), inginer producţie (46), formator (38), analist (37), inginer automatist (37), agent de vânzări (36) şi consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist în economie generală (33).

Pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 19.580 de posturi, dintre care cele mai multe sunt pentru meseriile de confecţioner-asamblor articole din textile (1.460), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.106), muncitor necalificat în industria confecţiilor (927), lucrător commercial (711), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (539), şofer autocamion/ maşină de mare tonaj (466), vânzător (448), manipulant mărfuri (406), ospătar - chelner (376) şi agent de securitate (362).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă.

Comenteaza