Foto S-a redeschis circulația pe un tronson din calea ferată Cluj - Oradea/ Stadiul lucrărilor pe fiecare lot
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 13:48
- Economie
- Ascultă știrea
Un tronson de cale ferată nou construită în cadrul obiectivului de investiții privind electrificarea și reabilitarea liniei Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor a fost redeschis marți, 31 martie.
Este vorba de un tronson de aproximativ 14 km de cale ferată dintre Tileagd și Oșorhei. Tronsonul pus în exploatare include atât linia curentă, cât și liniile din stații.
Circulația trenurilor pe acest tronson se va desfășura în sistem de cale liberă, cu o viteză de 50 km/oră, până la finalizarea tuturor lucrărilor. Conform CFR Infrastructură, ulterior, viteza va crește la 120 km/oră, iar după finalizarea integrală a proiectului, parametrii tehnici vor permite atingerea vitezei de 160 km/oră pe calea ferată Tileagd-Oșorhei.
Potrivit sursei citate, pe acest sector au fost construite trei poduri noi și au fost modernizate podețele existente sau realizate unele noi, în funcție de necesitățile tehnice.
Suprastructura căii a fost realizată prin montarea traverselor din beton și a șinelor, completată de două straturi de piatră spartă, buraje succesive și suduri electrice și aluminotermice, rezultând o cale fără joante, care asigură un nivel ridicat de confort și siguranță. Au fost montați nouă schimbători de cale, contribuind la flexibilitatea exploatării.
În ceea ce privește instalațiile, au fost montați aproximativ 14 km de stâlpi pentru linia de contact, pregătiți pentru electrificare, iar sistemele de telecomunicații și semnalizare au fost modernizate prin relocarea instalațiilor existente, instalarea de fibră optică și implementarea sistemului GSM-R. De asemenea, au fost puse în funcțiune semnale feroviare și instalații de siguranță, inclusiv echipamente de autostop și electromecanisme de macaz.
Lucrările de modernizare pe ruta feroviară Cluj-Napoca – Huedin – Oradea – Episcopia Bihor (frontieră) au început în 2024, iar calea ferată aflată în lucru a fost împărțită pe 4 loturi.
La începutul lunii martie, stadiul lucrărilor era de 59% pe Lotul 1 Cluj-Napoca - Aghireş (30,41 km), 59,5% pe Lotul 2 Aghireş - Poieni (36,53 km), de 17,38% pe Lotul 3 Poieni - Aleșd (52,74 km) și de 35,90% pe Lotul 4 Aleșd - Frontieră Ungaria (46,74 km).
Proiectul este derulat în baza contractului semnat în decembrie 2022 între CFR SA și Asocierea Webuild S.p.A. – Impresa Pizzarotti & C S.p.A. – Salcef S.p.A., sub supervizarea EGIS România S.A. Valoarea contractului este de peste 2,4 miliarde de lei, fără TVA, iar durata totală de implementare este de 42 de luni, urmată de o perioadă de garanție de 60 de luni.














