S-au închis Librăriile Cărturești. Cinci măsuri pentru salvarea industriei cărții

S-au închis Librăriile Cărturești. Cinci măsuri pentru salvarea industriei cărții

Asociația Editorilor din România (AER) propune cinci măsuri pentru a menține activitatea din domeniu pe linia de plutire deoarece măsurile anunțate de guvern nu pot singure să oprească tendința accelerat descrescătoare pe care o înregistrează industria cărții în ultimele săptămâni.

“Decizia de ieri de închidere a Cărturești, cel mai mare lanț de librării din România, care și-au anunțat furnizorii din domeniul editorial că vor suspenda plățile pentru cărțile deja vândute, coroborat cu închiderea altor librării din țară generează blocaje mari în bugetele de venituri și cheltuieli ale editurilor.

Griparea segmentului editorial pune în pericol un întreg sistem, compus din autori, traducători, ilustratori - agenți literari, prin care cultura scrisă din România ține pasul cu marile piețe de carte ale lumii.

Sectorul culturii scrise nu a beneficiat niciodată, în ultimii 30 de ani, de un ajutor guvernamental și a reușit cu greu, abia după zece ani, să revină din efectele crizei financiare din 2009. Dată fiind amploarea prezentei crize, care a debutat extrem de abrupt, nelăsând spații de manevră pentru niciun editor, solicităm Guvernului să intervină pe mai multe planuri.

Alte țări, ale căror industrii editoriale sunt cu mult peste nivelul celei din România – aflată pe ultimul loc în Europa, au făcut deja pași concreți pentru a proteja acest domeniu extrem de sensibil, primul lovit de orice restrângere a veniturilor populației și a obiceiurilor de consum.

Angajații și colaboratorii editurilor, autorii, traducătorii, graficienii, agenții literari, librarii sunt persoane cu educație peste medie, de pe urma cărora bugetul de stat a beneficiat și va beneficia de impozite și taxe consistente, cu condiția ca această perioadă să poată fi traversată fără sincopele pe care le vedem acum.

Este nevoie de decizii rapide și cu efecte imediate pentru ca activitatea în cultura scrisă, și de fapt în întreg domeniul cultural, deja puternic redusă în ultimele două săptămâni, să nu se oprească de tot, cu consecințe incalculabile atât pentru angajații și colaboratorii din domeniu, pentru artiștii independenți, cât și pentru societate în ansamblul ei”, arată Mihai Mitrică, director executiv al AER.

Solicitările industriei cărții:

- acordarea imediată de împrumuturi cu dobândă subvenționată pentru distribuitori, cu unicul scop de achitare a facturilor curente, înregistrate în contabilitate până la 18 martie
- amânarea la plată a obligațiilor fiscal-bugetare pentru toate entitățile din segmentul culturii scrise, pe un termen de cel puțin 60 de zile de la încetarea stării de urgență
- introducerea CAEN 5811, aferent activităților de editare de carte, în toate nomenclatoarele cu entitățile care beneficiază de aceste măsuri
- rambursarea, în 30 de zile, a datoriilor restante ale bugetului de stat către IMM-urile din domeniul editorial (concedii medicale, de maternitate, rambursări TVA)
- închiderea deîndată, prin decizie guvernamentală, a tuturor punctelor de comercializare a cărților din centrele comerciale, pentru degrevarea distribuitorilor de plata chiriilor datorate
- facilitarea unui dialog între bănci și clienții persoane juridice care activează în cultura scrisă pentru reeșalonarea debitelor curente și prelungirea scadențelor

Comenteaza