Școala de aplicatori de pardoseală din Cluj a produs primii meseriași

Școala de aplicatori de pardoseală din Cluj a produs primii meseriași

Cea dintâi serie de elevi care au urmat stagii de practică în cadrul primei școli de aplicatori în domeniul pardoselilor din România, având finanțare europeană, a încheiat pregătirea.

În măsura în care doresc, aceștia vor intra pe lista de candidați pentru recrutare ai companiei EMS Floor Group Turda, inițiatoare a proiectului european. Tinerii care au obținut calificarea de ajutor aplicator pardoseli pe bază de rășini sintetice vor putea profesa, după angajare, în unul dintre șantierele companiei.

În cadrul proiectului mai sunt în derulare stagii cu patru grupe de elevi, iar până la finalul anului școlar 2020-2021 vor beneficia de pregătire practică alte cinci grupe. De anul viitor, inițiatorii proiectului vor extinde curricula de practică și la segmentul de aplicare de hidroizolații. 

EMS a deschis în 2020, la Turda, prima școală de aplicatori în domeniul pardoselilor sintetice și hidroizolațiilor. Structurat pe stagii de practică de 60-90 de ore, proiectul se ridică la 500.000 de euro, beneficiază de cofinanțare europeană prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 şi va fi implementat până în 2022.

”Pentru noi, piața muncii din România a rămas la fel de nepregătită în ceea ce privește lipsa de personal calificat, situație cu care ne confruntăm încă de la demararea businessului. Există un deficit de specialiști, pandemia nu a schimbat acest lucru și nici nu există semne să se va redresa ceva”, a explicat Marius Baciu, cofondator EMS Floor Group.

”Scopul programului este și să oferim copiilor din zonele defavorizate șansa să învețe o meserie care să îi ajute să aibă un viitor decent”, a declarat Claudiu Baciu, cofondator al EMS. Până la finalizarea proiectului, EMS își propune să pregătească în domeniul aplicatorilor de pardoseli 185 de elevi din Regiunea Nord-Vest. O grupă de stagiari are în componență 8-16 elevi, câțiva urmând să fie angajați în companie.

Ei termină o școală profesională cu calificarea zugrav, ipsosar, vopsitor, tapetar. La stagiile de practică pot participa elevii înrolați în cadrul unităților de învățământ liceal, post-liceal și profesional care și-au ales specializarea în construcții. Elevii care au finalizat cu succes stagiul sunt în an terminal în cadrul Școlii Profesionale Poiana Turda. 

Compania are convenții-cadru de colaborare cu Școala Profesională Poiana Turda, din Turda, Colegiul Tehnic Anghel Saligny Cluj-Napoca, Colegiul Tehnic Victor Ungureanu Câmpia Turzii, Școala Profesională Specială Sfânta Maria Bistrița și Liceul Tehnic Constantin Brâncuși Dej.

EMS Floor Group activează în domeniul prestărilor de servicii în construcții și va deschide o filială în Ungaria. Compania are 140 de angajați și operează în România și pe piețele din Belgia, Luxemburg, Franța și Ungaria cu trei divizii specializate: Floor Systems, Hydro Systems și Polishing. 

Comenteaza