Se golesc combinatele Clujului

Se golesc combinatele Clujului
Toţi angajaţii care au rămas în combinatul Someş Dej urmează să fie concediaţi, după disponibilizările de la un alt mare producător local, Mechel Câmpia Turzii.

Intrată în insolvenţă, societatea Someş Dej urmează să îi concedieze pe toţi cei peste 100 de angajaţi care mai lucrează în combinat. Situaţia viitorilor şomeri a fost discutată vineri de către autorităţile locale, care încearcă să găsească soluţii pentru reintegrarea lor pe piaţa muncii.

Tribunalul Comercial Cluj a aprobat la sfârşitul lunii trecute intrarea în insolvenţă a combinatului Someş Dej, aflat în proprietatea celui mai bogat clujean din Topul Forbes, Ştefan Vuza, conform REALITATEA TV Cluj. Cererea de insolvenţă a fost introdusă de conducerea societăţii din cauza datoriilor de peste 100 de milioane de lei. Una din primele consecinţe ar putea fi concedierea celor peste 100 de angajaţi ai fabricii, o decizie finală urmând a fi luată de administratorul judiciar.

Pe lângă disponibilizaţii de la Someş Dej, în zonă ar urma să îşi piardă locurile de muncă alţi aproape 200 de angajaţi, daţi afară de firme mai mici. Autorităţile locale au discutat soluţiile pentru reintegrarea şomerilor pe piaţa muncii. Conducerea Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj informează că deocamdată nu a fost notificată cu privire la disponibilizările de la Someş Dej, dar că este sunt pregătită pentru noul val de şomeri. Potrivit statisticilor AJOFM, în prezent în zona Dej şomajul depăşeşte cu puţin 4%.
„Motivele deschiderii procedurii de insolvenţă sunt strâns legate de insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile cu care Someş SA se confruntă în această perioadă de criză economică, iar decizia Consiliul de Administraţie este menită să protejeze societatea şi să-i asigure un viitor competitiv", a declarat preşedintele companiei, Virgiliu Băncilă. El a adăugat că societatea are şi un plan de reorganizare, ce include un program de investiţii, "ce va fi orientat către diversificarea producţiei şi reducerea costurilor, precum şi prin asociere cu parteneri puternici". Datoriile fabricii depăşesc 100 de milioane de lei.

Compania a intrat în declin treptat, în 2011 înregistrând pierderi de 11,2 milioane de lei şi datorii de 96 de milioane, conform Ministerului Finanţelor Publice În februarie 2011, conducerea Someş Dej notifica AJOFM cu privire la concedierile colective, păstrând doar angajaţii care să ţină fabrica în conservare, pentru că de aici sunt gestionate utilităţile municipiului. Conducerea societăţii a anunţat negocieri avansate pentru preluarea afacerii de către grupul chinez AVIC International, însă ele nu s-au mai concretizat. În zonă a fost dinamitat un turn pentru a face loc unor investitori, pe care îi aşteptau autorităţile locale. Între timp, datoriile companiei s-au acumulat, ajungând în prezent la 24 de milioane de euro. Cel mai important acţionar (62,6%) este A1 Impex Cluj, din grupul Serviciile Comerciale Române, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza

 

Comenteaza