Video UMB a oprit lucrările și a părăsit șantierul autostrăzii Transilvania de lângă Cluj

UMB a oprit lucrările și a părăsit șantierul autostrăzii Transilvania de lângă Cluj
| Foto: captură video

Liderul USR Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, a anunțat că cel mai puternic constructor din România, firma UMB, a oprit lucrările la Autostrada A3 Transilvania  între Cluj și Zalău, pe sectorul de 42 km dintre Nădășelu și Poarta Sălajului.

Potrivit actualului deputat de Timiș, șantierul de pe A3 este „înghețat” chiar în mijlocul verii, perioada în care trebuia să se atingă vârful de productivitate.

Guvernarea incompetentă PNL-PSD a dat de gard cu singurul proiect din PNRR Transporturi pe care se lucrează: A3 Transilvania între Cluj și Zalău. De luni de zile întreaga piață de construcții din România cere Guvernului o soluție decentă pentru creșterea fulminantă a prețurilor materialelor de construcții.

Între timp, Ciolacu, Ciucă și Grindeanu fac ce știu cel mai bine: îi duc pe toți cu zăhărelul. Au dat 2 ordonanțe de urgență pentru ajustarea prețurilor care, în loc să rezolve problema, au adâncit-o și mai tare. Nu au bani de dat pentru autostrăzi, căi ferate, spitale și școli. În schimb au pentru pensii speciale, mii de pile de partid angajate la stat sau PNDL-uri de miliarde.

Însă astăzi s-a umplut paharul. Principalul constructor de autostrăzi din România a oprit lucrările și a părăsit șantierul autostrăzii A3 Transilvania, sectorul dintre Nădășelu și Poarta Sălajului. Cei 42km în valoare de peste 400 de milioane de euro erau singurii aflați în lucru din întreg PNRR-ul pe Transporturi.

Imaginile vorbesc de la sine. Șantierul este înghețat în mijlocul verii, în vârf de sezon de lucrări când sute de muncitori și utilaje ar trebui să atingă vârful de productivitate. PSD și PNL își bat joc cu fiecare ocazie de șansa românilor pentru un trai mai bun. Nu trebuie să uităm asta în 2024 când vor cere din nou votul”, a transmis Drulă pe pagina sa de Facebook.

Reamintim, UMB, cel mai mare constructor din România, a anunțat, săptămâna trecută, că oprește lucrul pe toate șantierele din țară. Constructorul a luat această decizie din cauză că autoritățile le promit constructorilor, nu doar celor de la UMB, de peste jumătate de an că guvernul va adopta prin OUG formula polinomială de ajustare a prețului contractelor, dar nu a făcut nimic în acest sens până acum.

Comenteaza