Vuşcan le cere parlamentarilor clujeni să intervină în cazul concediaţilor de la Mechel: cere prelungirea şomajului şi scutirea de la plata asigurărilor sociale

Vuşcan le cere parlamentarilor clujeni să intervină în cazul concediaţilor de la Mechel: cere prelungirea şomajului şi scutirea de la plata asigurărilor sociale
Prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan, cere ajutorul parlamentarilor clujeni în cazul disponibilizărilor de la combinatul Mechel Câmpia Turzii: le cere să promoveze o lege prin care perioada de şomaj tehnic să fie prelungită cu două luni.

Vuşcan le-a trimis parlamentarilor câte o adresă referitoare la iniţiere şi promovarea unui proiect de lege care să completeze ordonanţa de urgenţă emisă în 2009 şi care se referă la protecţia socială.
Vuşcan arată în adresă că sindicaliştii s-au plâns de faptul că una s-a discutat în negocierile cu conducerea Mechel şi alta au decis proprietarii: "În cadrul negocierilor care au avut loc cu reprezentanţii conducerii Mechel Câmpia Turzii, din septembrie 2011, s-a convenit asupra modificării Contractului Colectiv de Muncă în sensul reducerii substanţiale a compensaţiei băneşti acordate salariaţilor în cazul concedierilor pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, de la 40% din salariul de bază pentru fiecare an lucrat în unitate, la trei salarii brute, concomitent cu o creştere salarială de 10%.

Reprezentanţii salariaţilor au condiţionat modificarea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de Unitate (CCMU) de păstraera locurilor de muncă pe tot parcursul anului 2012, conducerea Mechel Câmpia Turzii dând asigurări în acest sens", arată Vuşcan după discuţiile cu sindicaliştii. "Cu toate acestea, în actul adiţional încheiat în urma acestor negocieri, s-a prevăzut numai creşterea salarială şi modificarea compensaţiei băneşti". Mai mult, după înregistrarea actului adiţional Mechel a decis reducerea salariilor, iar în martie a declanşat concedierea colectivă pentru 308 salariaţi.


După discuţiile cu sindicaliştii de la Mechel, Vuşcan spune că este nevoie de promovarea de urgenţă a unui proiect de lege care să fie adoptat în procedură de urgenţă în Parlament, care să se refere la acordarea unei derogări în sensul prelungirii perioadei în care se acordă indemnizaţia de şomaj, cu patru luni, pentru persoanele care sunt concediate până în 30 iunie 2015. În plus, Vuşcan spune că ar trebui inclusă în această lege şi acordarea unei scutiri de la plata contribuţiilor la asigurările sociale datorate atât de angajatori cât şi de angajaţii care sunt trimişi în şomaj tehnic. Vuşcan spune că soluţia este una legitimă, chiar dacă a fost propusă de Mechel încă din urmă cu trei luni şi respinsă de fiecare dată, din cauză că aceasta constituie ajutor de stat. "Astfel, situaţia, emblematică la nivel naţional, pe fondul crizei economice care generează concedieri masive de către agenţii economici, vizează interesul public şi prezintă elementele unei situaţii extraordinare, ce nu suferă amânare", conchide prefectul.

E vacanţă parlamentară însă, iar proiectul de lege pe care îl vrea Vuşcan va putea fi depus, susţinut şi analizat doar în toamnă. "O să-l depun atunci", spune deputatul Mircia Giurgiu. Întrebat dacă cererea privind scutirea de la plata contribuţiilor sociale este legală şi legitimă având în vedere că oficialii s-au pronunţat în repetate rânduri cu privire la faptul că o asemenea facilitate e considerată ajutor de stat, Giurgiu spune că în acest moment prioritară este păstrarea locurilor de muncă. "Avem de ales între concedieri şi aprobarea acestor ajutoare", explică el.

Comenteaza