Adevărata iubire

Adevărata iubire
| Foto: Faclia

Am văzut un filmuleț. O femeie a salvat un pui de găină, care a devenit un splendid cocoș alb și iubirea vieții acelei femei, care a părăsit New York-ul pentru a trăi la țară, tot de dragul respectivei înaripate.

Și m-am întrebat: ne emoționăm când vedem iubirea între un om și o pasăre, dar cum putem fi atât de exclusiviști când judecăm iubirea dintre oameni?

Desigur, referendumul pentru care ne pregătim cu atâta febrilitate este mai degrabă o manevră politică murdară, menită să arate o presupusă susținere populară pentru un partid care, de doi ani încoace, calcă în străchini pentru a face pe plac unui lider a cărui popularitate a atins incredibilul și rușinosul prag de 4%! Dar să-i lăsăm pe politicieni să se scalde în sublima lor ticăloșie și să profităm de interesul exacerbat arătat de tulburata societate românească pentru a încerca să pătrundem în culisele acestui fenomen.

Homosexualitatea nu este o invenție a lumii moderne. Un număr de 61% din culturile recenzate au cunoscut, tolerat sau acceptat homosexualitatea. Aceasta a început să fie incriminată la scară socială după apariția religiilor abrahamice (creștinism, islam, iudaism – în ordinea numărului de aderenți). Cuceritorii europeni porniți să „civilizeze” Lumea Nouă au constatat cu stupoare și cu dezgust că pe acele meleaguri homosexualitatea se practica pe scară largă, ceea ce a dus automat la prigoană, încarcerări și execuții publice dintre cele mai spectaculoase.

Dar nici prigoana domestică, nici cea „exportată” nu au putut opri acest comportament sexual, vechi, se pare, de când omul. În anul 2000, se estima că în SUA sunt peste 600.000 de gospodării homosexuale. Generațiile mileniului (născute după anul 2000) par să fie din ce în ce mai atrase de acest comportament sexual, care stârnește multe repulsii și controverse. Un studiu Gallup efectuat în SUA arată că dacă în generațiile dinainte de 1945 doar 1,4% dintre americani recunoșteau a fi LGBT, în generațiile de după 1980 această proporție crește la 8,2%. Ceea ce nu înseamnă, conform spiritelor mărginite, că homosexualitatea capătă avânt, ci că tot mai mulți membri ai comunității respective au curajul să recunoască adevăratele lor opțiuni sexuale.

Acceptarea minorităților este una dintre marile cuceriri ale contemporaneității. După secole prea multe de intoleranță, prigoană, abuz, crimă și genocid, lumea civilizată a ajuns să accepte că au dreptul la viață și exprimare și cei care sunt de o altă confesiune, de o altă culoare, de o altă limbă, de o altă orientare politică, culturală sau sexuală. Se pare că o astfel de acceptare nu a ajuns încă să contamineze societatea românească. Românii se calcă pe picioare să meargă „la muncă” în aceste țări mai dezvoltate, dar nu au habar că ceea ce ei se înverșunează  acum să interzică (căsătoriile homosexuale, de fapt parteneriate civile) a fost acceptat în respectivele țări. Olanda a deschis drumul în 2001 (vă mirați pentru ce ne pune acum bețe în roate…?), urmată de Belgia (2005), Spania (2005), Cehia (2006), Ungaria (2009), Austria (2010), Danemarca (2012), Franța (2013), Marea Britanie (2014), Italia (2016 – și este vorba despre bastionul catolicismului!), Germania și Finlanda (2017). Plus alte câteva, neinteresante ca destinație pentru românii aflați în bejenia prosperității.

Și acolo este bine, cică salariile sunt bune și pensiile îndestulătoare, cică oamenii au o purtare impecabilă, cică serviciile sociale își fac datoria, cică învățământul este garantat și de calitate… aaa, și să nu uităm, acolo homosexualitatea și căsătoriile în sânul respectivei comunități au fost acceptate. Și de acolo a început normalitatea, subiectul a fost bifat pe lista realizărilor. Și, din acest punct de vedere, este liniște și pace. Fiindcă nu poți avea pace socială atâta timp cât discursul public este acaparat de o majoritate gălăgioasă și intolerantă, care se împăunează cu puterea ei de a ignora cerințele minorităților și care mai este și manipulată de politicieni haini ce tânjesc să obțină avantaje de imagine din această tristă situație.

Bărbați, hai să nu-i iubim pe ginerii noștri… fiindcă sunt bărbați. Femei, nu le iubiți pe nurorile voastre… fiindcă sunt femei. O europarlamentară, vestită pentru inabilitatea sa lingvistică (numele ei chiar nu are relevanță, o ghiciți din prima încercare!), apără „familia tradițională”, fiindcă altfel „nu pot apărea copiii” (sic!). Chiar dacă un singur neuron al numitei s-ar îmbolnăvi de boala numită logică, ar înțelege pe loc că numărul copiilor nu se reduce prin apariția familiilor homosexuale. Într-o populație umană obișnuită, homosexualii nu procreează, fiindcă… nu au cum! Ei sunt, oricum, o comunitate închisă, în care năzuiesc să intre doar cei de-un fel. Iar dacă ei manifestă sentimente părintești, nimic nu garantează că acei copii vor dezvolta înclinații homosexuale, fiindcă acestea sunt declanșate de condiționări mai degrabă biologice decât comportamentale și sociale.

Și, în ultimă instanță, să nu uităm o valoare care ar trebui să fie la temelia sistemului nostru de valori: iubirea față de semeni. Creștinismul s-a împăunat fără încetare că este promotorul unei astfel de valori, dar nu a făcut de fapt decât să instituționalizeze intoleranța și vânătoarea de vrăjitoare (referendumul de acum este născut taman dintr-o astfel de atitudine). Este timpul să descoperim adevărata iubire față de semeni, aceea care ne face să avem înțelegere și acceptanță față de cei care sunt diferiți de noi și, pe deasupra, mai sunt și mai puțini decât noi.

Este simplu și ușor să-i iubești pe cei care sunt de-un fel și de-o seamă cu tine. Greul începe atunci când constați că trebuie să dăruiești același fel de iubire celor care sunt diferiți de tine.

 

Etichete
Comenteaza