Alo, domnule primar, cine minte mai mult?

Alo, domnule primar, cine minte mai mult?
Oamenii din spatele telefonului primarului sunt niște angajați care preiau sesizările mecanic și le introduc în sistem. E un telefon cu rol simbolic și să ferească Dumnezeu să ai nevoie să-l apelezi. În cel mai fericit caz ești trimis în derizoriu și înveți cum NU se poate rezolva una dintre problemele pe care le ai.

Pe cale oficială sistemul te tratează ca pe un virus. Te detectează și încearcă imediat să te elimine. Pe de altă parte, dacă ai un prieten sau o cunoștință în cadrul sistemului, statutul tău se reașază. Când devii petent în relația cu primăria, îți pierzi calitatea de cetățean anonim din masa de clujeni pe care administrația locală îi servește, conform definiției care se predă la catedra de administrație publică. Ajungi un „lepros", un „râios" al sistemului. Ești cel căruia i se răspunde la sesizare în perioada legală și devii, inevitabil, o persoană care îi deranjează la nesfârșit pe funcționari, enervându-i și plictisindu-i peste limita răbdării. Situația e general valabilă, fie că discutăm de portar, de consilierul edilului sau chiar de primar. Calitatea de clujean ți se duce pe apa învolburată a Someșului, ca după o furtună de ținut minte.

Păcatele tale sunt proporționale cu problema pentru care ceri ajutorulul instituției. Cu cât e mai amplă sau mai complicată, cu atât ajungi mai sus pe panoul rușinii primăriei clujene. Pe panoul ăsta se uită funcționarii și te cataloghează. "Tu vrei terenul de la Interservisan, săracule? Dorești o locuință, dar vii băut la primărie, recalcitrantule! Vrei loc de parcare și ne spui că ai fost șef al poliției. Tu ești ăla care-l reclamă pe finul Tișe de construcții ilegale? Și nu în ultimul rând, cum îți permiți tu, clujeanule, să ne suni pe noi la ora 16:00, într-o zi de vineri?"

Cei care reclamă derapajele ajung să fie persecutați de sistem, aparat de specialitate al primarului format din angajați cu funcții de conducere sau de execuție, unii angajați pe viață ca funcționari publici, alții angajați pe perioda mandatului conducerii politice alese a instituției. Nimeni nu mai încearcă să-ți rezolve problema. Ba mai mult, ajungi însăși problema și te poți aștepta să fii tu controlat dacă respecți legea. Regula administrației publice zice simplu: ești plătit din bani publici, trebuie să răspunzi în fața cetățeanului, să-l servești, să fii la dispoziția lui. De la primar, la portar. Eu zic, însă, că funcția publică și subordonarea nu exonerează calitatea umana și profesionalismul. Așa ar trebui să funcționeze sistemul cu peste 1.000 de oameni care se numește Primăria Cluj-Napoca. De la portar la primar.

Un medic clujean reclama recent că unor angajați ai primăriei le lipsește bunul simț. A interacționat cu doi, "unul a mințit, celălalt a fost mitocan", spunea recent chirurgul. "Cum e conducătorul, așa-i și sluga", sună un proverb românesc. Așa că mă întreb, domnule primar, cine minte mai mult? Cel care spune că nu poate ajuta un om pentru că nu este de competența sa sau cel care sună la primărie să ceară rezolvarea unei probleme și, fiind refuzat, critică lipsa de profesionalism a municipalităţii? Poate minte proverbul. Sau nu cumva sistemul ăsta îmbuibat cu oameni aduși de pe holurie de partid și ridicați în funcții prin care ar trebui să apere clujenii e cel care ne minte, spunându-ne că el viețuiește pentru rezolvarea problemelor colective?

 

 

Comenteaza