Arestaţi-ne pe toţi

Arestaţi-ne pe toţi
În urmă cu câteva săptămâni faimoasa deja ministră a dezvoltării vorbea despre proiectul continuării canalului Bucureşti - Marea Neagră.

Proiectul fusese enunţat în urmă cu mai bine de 30 de ani de către sinistrul cuplu Nicolae şi Elena Ceauşescu, dar exista un proiect de legare a Bucureştiului cu Dunărea şi apoi cu Marea Neagră încă de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. în urma documentului prezentat presei ieri, am putut afla că în România  una dintre problemele de insecuritate naţională, în viziunea preşedintelui României şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), o reprezintă tocmai existenţa unei prese libere.

 

Prin acest text sugerez doamnei Elena Udrea şi domnului preşedinte Traian Băsescu să pună de îndată în aplicare continuarea canalului Bucureşti – Dunăre - Marea Neagră prin cooptarea forţată (a se citi prin muncă silnică) a tuturor jurnaliştilor nealiniaţi şi care încă speră că în România a vorbi şi a scrie liber, a critica şi a oferi contraargumente nu e un păcat şi nici un delict.

 

Sunt convins că doamna Udrea îşi va putea pune în aplicare măreţul plan în cazul în care jurnaliştii de la Realitatea TV, Antena 3, Jurnalul Naţional, Cotidianul, Adevărul, Gândul academia caţavencu şi ZIUA de CLUJ vor putea fi baza viitoarelor brigăzi ale muncii care vor cânta cântece patriotice de preamărire şi vor mărşălui cu cazmalele în mâini şi caschetele pe cap în încercarea de a aduce slavă măreţului conducător şi adevăratei sale consoarte.

 

România lui Traian Băsescu poate semăna din ce în ce mai mult cu România lui Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu Dej, iar premierul de acum se va putea liniştit compara cu predecesorul său din urmă cu mai puţin de 4 decenii, distinsul tovarăş Emil Bobu. Dacă Octavian Paler ar trăi, Dumnezeu să-l odihnească, cu siguranţă acesta s-ar gândi foarte serios dacă nu ar fi mult mai bine să-şi pună ştreangul de gât văzând în ce râpă de democraţie originală a ajuns România.

 

Nici cei mai pesemişti comentatori, analişti politici sau simpli cetăţeni ai României nu credeau în urmă cu 20 de ani că România pentru care au vărsat sânge din ‘48 până în 22 decembrie ‘89 va mai putea trece prin astfel de încercări ale dictaturii. România lui Băsescu e tot mai aproape de Belarusul lui Lukaşenko şi Venezuela lui Chavez. Astăzi în România duşmanul numărul 1, în accepţiunea prezidenţială, este presa.

 

însă documentul CSAT nu  ne spune o mulţime de lucruri. Ce înseamnă a denigra instituţii ale statului? Ce înseamnă presiuni exercitate de trusturi de presă asupra unor decizi politice? Ce înseamnă vulnerabilitatea statului în relaţia cu presa? Ce înseamnă, oare, proliferarea creşterii fenomenului campaniilor de presă la comandă? înseamnă, oare, toate acestea că presa din România ar trebui să nu mai critice?

 

înseamnă, oare, că presa din România ar trebui să spună doar lucrurile frumoase, la fel ca în urmă cu 21de ani? Oare înseamnă că presa din România nu ar trebui să arate derapajele puterii? Oare înseamnă că presa din România ar trebui să nu scrie despre clientela politică? Despre afacerile de sub umbrela funcţiilor publice?

 

Ar trebui, oare, ca presa să nu vadă viloiul lui Videanu, construit pe un teren concesionat pe 2 lei şi pe 99 de ani? Ar fi trebuit oare ca presa din România să nu vadă scena doamnei Ridzi sau licitaţiile cu dedicaţie ale doamnei Udrea-Cocoş? Oare ar trebui ca presa din România să nu vadă cum ministrul Vlădescu sfidează şi îngroapă întreprinzătorii români?

 

 Ar trebui, oare, ca presa din România să tacă atunci când ministrul Şeitan vorbeşte despre posibilitatea ca într-o anumită lună pensiile să nu fie plătite, fără a i se părea nimic nefiresc în acest lucru?

 

Ar trebui oare ca presa din România să nu vorbească despre sinistrul ministru Funeriu şi bătaia de joc pe care acesta o patronează la adresa profesorilor, educatorilor şi personalului auxiliar din şcoala românească? Ar trebui, oare, ca presa să tacă atunci când vede licitaţiile cu dedicaţie acordate domnilor Besciu şi Vulpescu, amicii Golden Blitz ai preşedintelui Băsescu?

 

 Ar trebui, oare, ca presa să tacă atunci când domnul Umbrărescu ori domnul Căşuneanu, alături de alţi domni şi doamne, câştigă licitaţii pe bandă rulantă, iar alte zeci de mii de firme îşi închid porţile?

 

Ar fi trebuit oare ca presa să tacă atunci când în misiunea diplomatică de la Paris ar fi urmat să ajungă un Don Juan bulevardier având însă ca atu irefutabil faptul că e alesul inimii domnişoarei EBA? Nu, presa trebuie să vorbească! Presa trebuie să atragă atenţia! Presa trebuie să critice şi să arate derapajele oricărei puteri! Nu-mi amintesc ca atunci când presa, în frunte cu Evenimentul Zilei, critica puterea aproape discreţionară a lui Adrian Năstase şi a baronilor săi, domnul Traian Băsescu ori domnul Emil Boc să ne spună că “e o campanie de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţiile statului român”!?

 

De asemenea, nu îmi amintesc ca domnul Traian Băsescu ori domnul Emil Boc să fi spus atunci că “presa răspândeşte informaţii false cu scopul de a obţine avantaje de o anumită natură în relaţia cu anumite instituţii ale statului”! Este păcat că oameni care au avut la un moment dat simpatia presei au ajuns azi să-şi dorească să pună cizma pe grumazul şi aşa jigărit al unei prese din ce în ce mai afectate de criza economică. Sper sincer în solidaritatea de breaslă şi în sancţionarea de urgenţă a derapajelor cuprinse în documentul CSAT.

 

Dacă nu, ne rămâne o singură soluţie. Să mergem în grup, încolonaţi spre construirea viitorului canal Bucureşti – Dunăre – Marea Neagră, lăsând ca unici reprezentanţi ai presei din România doar B1TV, Evenimentul Zilei şi vreo alte două-trei instituţii de presă afiliate unui singur crez din Cluj-Napoca.

 

Ce nu înţeleg aceşti colegi de breaslă este că pactul pe care ei cred că l-au făcut prin omisiune cu puterea se va termina imediat ce din raza de acţiune vor dispărea cei mai răi, a se citi cei mai critici. După noi, cei care refuzăm să nu vedem, vor urma mult mai repede decât cred, chiar ei, cei care astăzi tac şi înghit scatoalcele unui preşedinte şi ale acoliţilor săi, care pur şi simplu au uitat că o democraţie nu poate exista fără libertatea de exprimare şi al său corolar, libertatea presei.

 



 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza