Centrele internaţionale din Cluj-Napoca

Am deschis, împreună cu fostul prim ministru valon Hasquin, la Arcalia (Bistrița), Centrul Regional al Francofoniei (2000), amplasat în castelul recondiționat printr-o acțiune a Ministerului Educației Naționale de atunci. Am inițiat Asociația Culturală Româno-Franceză (2009) pentru a-i pune în mișcare, ca grup, pe cei care beneficiaseră de sprijinul Franței pentru studii.
Toate centrele culturale și bibliotecile internaționale din Clujul de astăzi au fost înființate de Rectoratul Universității Babeș Bolyai în cooperare cu ambasade și autorități din țările respective (lista a fost publicată în volumul Anii inovației instituționale 1993-2011, Anca Kiss și Eunicia Maria Trif, editori, Presa Universitară Clujeană, 2012, pp. 11-26). Rațiunile pentru care mi-am asumat inițiativa înființării acestora au fost două.
Prima era preocuparea de a lichida o problemă continuă la Cluj: carențele de dotare a bibliotecilor universitare. Știam bine, chiar din căutările generației mele, cât de multe cărți lipseau. Centrele și bibliotecile internaționale erau menite, în concepția mea, să contribuie la lichidarea lipsurilor în materie de documentare. De aceea, am și impus regula înregistrării paralele, la BCU, a fondului de carte asus de fiecare centru sau bibliotecă internațională.
A doua rațiune era reducerea provincialismului cultural. Nu se citea destul în literatura de referință universală și se gândea pe optici devenite deja istorie. Adrian Marino remarca atunci, la rândul său, în cunoscuta sa campanie pentru sincronizarea culturii române, lacunele din critica și teoria literaturii. Am salutat acțiunea sa. Acum orice carte din lume se poate accesa. În treacăt fie spus, însă, provincialismul a rămas, de această dată în forma specializărilor fără cultură și lipsite de aplicații, ca și a turismului la conferințe internaționale. Azi se confundă mai mult ca oricând, la noi, cultura propriu-zisă cu o mobilizare de vorbe, crezându-se, evident păgubos, că aceasta înseamnă europenitatea. În orice caz, după o perioadă de studii pe care am parcurs-o în Germania Federală și mai ales după preluarea Rectoratului, în martie 1993, simțisem din plin colții provincialismului emfatic și voiam să-l văd redus.
Ambele ținte au fost atinse. Importanța înființării unităților internaționale, începută efectiv în 1994, nu poate fi prețuită destul. Trebuie spus că, pe atunci, Clujul era oarecum izolat, iar faptul se poate constata pe documentele istorice. Conexiunile internaționale erau mai mult de curtoazie. Investițiile străine erau un vis. Aeroportul stârnea umor.
Azi, municipiul Cluj-Napoca este, fizic, relativ bine conectat, dar o altă problemă s-a profilat. Clujenii, ca și alții, din alte locuri, ajung prea rar nu doar să participe la acțiuni internaționale, ci și să propună soluții proprii. În felul acesta, însă, se știe prea bine că se rămâne doar la un decor schimbat, în loc să se folosescă oportunitățile pentru a promova idei, teorii, tehnologii, în general produse noi. Faptul nu se petrece doar aici, dar a avut, între consecințe, de pildă, plecarea singurei instituții internaționale amplasată în România, care a fost CEPES-UNESCO și care s-a retras de la București în 2010!
Pe rând, UBB și municipiul au fost dotate cu centre culturale și biblioteci internaționale mai mult decât orice alt loc din țară. În 1994 (vezi comunicatul nr. 244 din 17 ianuarie 1994, al Rectoratului, și Buletinul Informativ al UBB, nr.5/1994, p.13) s-a format Biblioteca Britanică, cu personal propriu, având sprijinul ambasadorului Bache și al atașatului cultural Claus Henning. Biblioteca a devenit mai târziu Centrul Cultural Britanic (vezi hotărârea nr. 2648/2000), unitate a British Council, care a fost amplasată în arătoasa clădire din Parcul Central al orașului.
Primul centru cultural înființat a fost Centrul de Studii Americane John F.Kennedy (vezi comunicatul 269/17 ianuarie 1994, Buletinul Informativ nr. 5/1994, p.14), care a și fost amplasat în Clădirea Josza Bela (Echinox), împreună cu Oficiul Ambasadei SUA. Ca rector, am avut discuții cu reprezentanți americani, la București și Washington DC, încât s-a ajuns la o soluție excelentă, care a inclus formarea Centrului, amplasarea Oficiului și sprijinirea înființării Facultății de Științe Politice și Administrație Publică. Subliniez că datorăm foarte mult ambasadorului John Davis Jr. și atașatului cultural Marc Asquino, precum și succesorilor lor. Am înființat, totodată, Societatea Amicii SUA (Buletinul Informativ nr.10/1994, p.6), tocmai pentru a susține prezența americană la o anvergură nouă. Prefectul de atunci al județului, Grigore Zanc a sprijinit nemijlocit înființarea Centrului American.
Centrul American a funcționat cu succes până când, odată cu plecarea Oficiului, din momentul intrării României în Uniunea Europeană, activitățile au scăzut, iar întregul fond documentar a fost reamplasat. Acesta a persistat câțiva ani într-o clădire din str. Brătianu, unde a fost în legătură cu specializarea Studii americane, pe care am organizat-o în format compatibil cu ceea ce se făcea în țările de referință, în 1995. Această specializare a funcționat până în 2013, când, din păcate, admiterea de studenți a încetat. În țara noastră, în mod prea frecvent, în loc ca inițiativele benefice să fie dezvoltate, a devenit mai comod ca acestea să fie sistate, în vreme ce alte țări cultivă asemenea inițiative!
Foarte curând a fost înființat Centrul Cultural German (vezi comunicatul Rectoratului nr.1/10 mai 1994, și Buletinul Informativ nr.10, 1994, p.7), după ce cu puțin timp în urmă inaugurasem Biblioteca Germană. Centrul a fost amplasat în fosta mănăstire catolică din fața clădirii centrale a universității. Grație excelentei cooperări cu ambasadorul Anton Rossbach și atașatul cultural von Besten și susținerii din partea DAAD și a unor firme, centrul german s-a consacrat repede ca unitate culturală de referință a municipiului. Directorul Uwe Birkholz a fost de o clarviziune și o eficiență rare în organizarea prezenței germane la Cluj-Napoca. De Centru am legat Societatea Culturală Româno-Germană, pe care am inițiat-o împreună cu ambasadorul german și pe care am condus-o într-o bună conlucrare cu președintele Forumului Democratic German, prestigiosul istoric și teolog, Paul Philippi, și cu profesorul Wolfgang Breckner. Mai târziu, în urma unei conferințe pe care am susținut-o la Universitatea Humbodt din Berlin, la invitația Conferinței Rectorilor Germani, s-a primit drept donație Biblioteca de Studii Germane, pe care am înființat-o de îndată (vezi hotărârea nr. 20018 din 15 aprilie 2001). Aceasta este o adevărată comoară de cărți de filosofie și sociologie, care este mereu profitabil să fie parcurse de cititori, pe care am amplasat-o la Palatul Colecțiilor.
Am luat inițiativa creării Societății Culturale România - Israel (vezi Buletinul Informativ nr.11/1994, p.11) și am beneficiat de cooperarea ambasadorului Meghidon, apoi a succesorilor săi, și a atașatului cultural Lilly Hahami. Am emis ordinul de înființare (nr.8282/1994, în Buletinul Informativ nr,15/1994) a Institutului de Studii Iudaice și Istorie a Poporului Evreu dr.Moshe Carmilly, care a funcționat până la plecarea din universitate a directorului său, profesorul Ladislau Gyemant. Acesta a tipărit, mai târziu, ultimul număr al prestigioasei reviste Studia Judaica, cu o susținere din Japonia. În perioada 1995-2012, la Cluj a funcționat, cu „Biblioteca Judaică" aferentă, unul dintre cele mai bune institute de studii iudaice de la Viena spre răsărit, care a adus prestigiu universității clujene și acestor locuri.
În 1994 au mai luat ființă Biblioteca Austriacă (care a intrat mai târziu în sistemul Bibliotecilor Austria, gestionat de autoritățile din Viena), Biblioteca Spaniei, Biblioteca Studiilor Europene. În anii ce au urmat, am inițiat Biblioteca Studiilor Nordice (1997), cu concursul profesoarei Sanda Baciu-Tomescu și al reprezentanțelor țărilor respective. În 1995 s-a creat Biblioteca Japoneză, care însă nu a găsit manageri pricepuți la fața locului. Printr-o inițiativă sudcoreeană, s-a înființat Centrul Culturii Coreene (2002), pe care l-am instalat în formă competitivă, după discuțiile fructuoase pe care le-am avut la Seoul cu liderii culturali și universitari ai Coreei de Sud, la invitația acestora. La BCU am solicitat crearea Bibliotecii Științelor Sociale Contemporane (vezi hotărârea nr.23519/11 septembrie 2008), pe care am inaugurat-o, ce urma să adune, în timp, documentația de bază a științelor sociale de astăzi pentru o bibliotecă completă.
În pofida mulțimii celor care se revendicau din cultura Italiei, formarea Centrului Cultural Italian a întârziat mult. Ea s-a decis devreme, deja în 1995 (vezi hotărârea nr.3079/19 aprilie 1995), dar abia după 2000 Centrul s-a putut inaugura, cu personal propriu și amplasament în aceeași clădire a fostei mănăstiri. Centrul a luat avânt odată cu venirea în funcția de atașat cultural a lui Antonio Castaldini și cu directoarea Doriana Unfer, iar ambasadorul Cospito a fost foarte suportiv.
Am avut discuții cu rectori din Cracovia cu privire la crearea unui centru polonez la Cluj, având în vedere multe considerente, inclusiv ascendența comună a celor două tradiții universitare. Aceste discuții au dus în cele din urmă la proiectarea unei dezvoltări specifice ce s-a concretizat într-un program din 2003 și în înființarea, în 2007, a Centrului Cultural Polonez, amplasat în moderna clădire alocată Facultății de Științe Economice.
Am avut discuții cu ambasadorii Braziliei și ai altor țări din GRULAC (Group of Latin American and Carribean Countries) la București. Ca ministru al educației naționale am participat la inaugurarea la Iași a Casei Culturii Americii Latine. La Cluj-Napoca, în urma cooperării cu ambasadorul brazilian Gobato și după discuțiile pe care le-am avut la Sao Paolo cu rectorii principalelor universități, cu concursul foarte valoros al profesoarei Herman, am organizat Centrul Cultural Brazilian Casa do Brasil (vezi hotărârea 11720/7 iunie 2011).
La 10 martie 2009, s-a semnat la Rectorat acordul de înființare a Institutului Confucius la UBB, după ce am avut discuții la Beijing și București cu reprezentanți chinezi și am exprimat solicitarea din partea universității. Pasul a fost istoric. Cooperarea cu Universitatea de Știință și Tehnologie din Hangzchou, cu foarte competentul rector Du Wei, au fost chei ale succesului. La numai doi ani, Institutul Confucius de la Cluj, bine condus de profesoara Feng Shaozhong, a primit premiul la Beijing, alături de cele mai bune institute de profil din lume. Directoarea generală a Fundației Hanban, Xu Lin, a vizitat universitatea și a elogiat performanțele. Și în acest caz, am inițiat organizarea Asociației Culturale Româno-Chineze. Toate acestea au fost amplasate în clădirile noi din Campusul Economica (Facultatea de Științe Economice și clădirea Economica II).
Centrul Cultural Rus a fost un proiect care s-a discutat cu intermitențe. Am propus deschiderea lui și am discutat propunerea cu reprezentanți academici și diplomatici ruși. Inaugurarea Centrului Cultural Rus s-a realizat în 28 noimebrie 2011, cu concursul Fundației Russki Mir și al ambasadorului Alexandr Ciurilin, în amplasamentul din clădirea Economica I (Din volumul Andrei Marga, Anii inovării, în curs de publicare).

andreimarga.eu