Cluj, Saint-Tropez şi milioane bine folosite

„Petrecerea asta m-a costat 250 de mii de euro", îmi spuse, rezemându-se de balustrada yachtului. Seară de mai. Pe ţărm scăpărau luminile din Saint-Tropez. Vreme superbă. Yacht magnific. Generozitate magnifică. Iar gazda era un UHNWI: trăind într-o lume exclusivă a bogăţiei concepute atrăgător şi cu cap.

Când, în 1997, Merrill Lynch şi Cap Gemini îşi publicau primul raport asupra averii globale, se contură - din scripte - un grup socio-economic nu mare, dar în explozivă expansiune şi conducând detaşat eşalonul lumii avute. Era constituit din cei care dispuneau din propriile resurse de cel puţin 1 milion de dolari direcţionabili către investiţii - sau pur şi simplu "cheltuibili" în orice fel. În atotstăpânitoarea limbă engleză, erau HNWI, high-net-worth individuals, din rândul cărora se desprindea o elită a elitei, un grup cu comportament financiar mult mai deosebit şi mai riguros : UHNWI, ultrahigh-net-worth individuals, dispunând de 30 de milioane de dolari pentru cheltuieli investiţionale - după intuiţie, fler, interes sau pură plăcere...

Era doar începutul marii ascensiuni a unui strat care azi, după 20 de ani, domină absolut topurile mondiale şi cumulează mii de miliarde de euro pe toate continentele. E legat de acel "big business", care, orice s-ar spune, rămâne cel mai mare şi mai dinamic creator de venituri şi de locuri de muncă. Financial Times oferi, recent, detalii cu trăsăturile dominante ale HNWI: 50% dintre ei au poziţii directoriale, 81% sunt bărbaţi, 63% călătoresc frecvent de-a lungul şi de-a latul continentelor; toţi se joacă cu cel puţin 1,1 milioane de lire sterline şi etalează trei atitudini-cheie: leadership, experienţă (alias cunoaştere), spirit antreprenorial. Imbatabili.

Milioanele sunt cheltuite abil. Investiţiile cu scop economic rămân cele preferate - evident, pe pieţe în creştere, cu grad scăzut de risc. A doua categorie de cheltuieli poate surprinde: sunt cele filantropice. Nu orice fel de filantropie, ci versiunea ei antreprenorială, capabilă de autosustenabilitate în câţiva ani, fără să devină o povară. A treia categorie: investiţiile de plăcere, unde topul e dominat de automobile de lux, colecţii filatelice, vin rar, bijuterii, artă. Ultima e cea mai vizibilă şi cea mai comentată. Prima rămâne cantonată în zona business. Cea din mijloc e cea mai onorantă şi inovativă pentru că schimbă regulile anticei carităţi prin simpla donaţie cu o formulă care aduce consultanţa şi disciplina corporată în scopul filantropic: obiective caritabile clare, tangibile, duse la capăt într-un anumit segment de timp. Biblicul "dat al peştelui" către cel înfometat e înlocuit de la fel de biblica lecţie de a-l învăţa să pescuiască, cu utilitate şi profit reinvestibil. Slavă Domnului, filantropia poate fi raţională, productivă şi eficientă.

Dincolo de briza mediteraneeană, de şampaniile Taittinger ţi banchetul à la Lucullus punctat de beluga malossol, mă întrebam în câţi ani voi vedea în România conturându-se mult mai conştient şi mai vizibil lumea HNWI/UHNWI (atenţie: nu vorbesc pentru snobii civilizaţionali ai patriei, tragedieni de profesie trăind numai pentru a observa defectele propriei naţii). Am spus câţi ani - şi nu zeci -, pentru că în România ambele categorii există şi sunt deja reprezentate (inclusiv la Cluj, unde cred că avem vreo 15 nume în prima şi probabil vreo 2-3 în a doua). Există pentru că economia globală şi-a multiplicat centrele generatoare de bogăţie, chiar dacă rămâne dominată de Atlanticul septentrional pe o axă New York - Londra - Frankfurt; lor li se adaugă Extremul Orient, India şi Golful Persic (zona arabă).

Formele de a construi avere şi de a o valorifica s-au transformat în ultimii 20 de ani; găseşti mai rar patriarhi octogenari ca Getty, Walton, Hunt domnind peste miliarde acumulate în decenii întregi - dimpotrivă, există o generaţie de creatori de afaceri mult mai tânără, între 25 şi 55 de ani, mult mai internaţionali ca viziune, educaţie şi interese, şi buni cunoscători ai tehnologiei utile în strategiile financiare şi de profit. Produse investiţionale continuă să apară cu rapiditate; dispar cu aceeaşi rapiditate, dar cei care se folosesc de ele într-o primă fază sunt cei mai câştigaţi. Averea se clădeşte mai uşor, dar presupune o anumită sofisticare educaţională şi de cunoaştere (pentru că trebuie să poţi aprecia gradul de risc, să compari şi să iei decizii în cunoştinţă de cauză), alături de tehnologie, informaţie şi expertiză.

Nu în ultimul rând, ca HNWI/UHNWI, trebuie să ştii să cheltui. Cu raţiune şi gust - şi-n ambele cazuri cu folos. Cred că aici societatea românească trece printr-un proces de metamorfoză care va dura până să fie complet în selecţia de obiective - dar (subliniez) nu va trece mult timp până când cei cu iniţiativă şi conştiinţă vor simţi şi şti ce au de făcut, economic şi social, atunci când sunt dispuşi să investească. Iar Clujul cel nou - ca şi Bucureştiul şi alte mari oraşe - e plin de oportunităţi, de la caritate la societate, cultură şi economie: numai bune de valorificat. Şi de făcut să strălucească. 7